Conștiența spațială
Un mesaj planetar hathor prin Tom Kenyon
Lumea voastă se află în mijlocul unei metamorfoze uriașe.
Ea este asemenea unui șarpe uriaș care năpârlește, lepădându-și vechea piele. Noi realități apar pe măsură ce realități vechi sunt abandonate. Ca ființe întrupate aflate în mijlocul acestei transformări radicale, provocările cu care vă confruntați pot părea uneori copleșitoare.
În mesajele anterioare ne-am referit la acest proces, iar pentru a avea un context mai larg pentru prezentul mesaj, v-am recomanda patru mesaje pe care vi le-am transmis: Intensificarea nodurilor de haos și dezmembrarea realității 3d, Stări de constiinta din procesul de tranziție, Perspectiva a cincea: transcenderea spațiului și timpului și Restaurare. (Notă: Faceți click pe linkurile de mai sus sau mergeți la secțiunea Hathor de pe pagina de internet www.tomkenyon.com)
Din perspectiva noastră, a 6-a extincție în masă, la care am făcut referire în mesaje anterioare, se desfășoară într-un ritm accelerat. Anomaliile climatice sunt în creștere – și vor continua să fie –, ducând la probleme în agricultură și în aprovizionarea cu hrană a lumii. Iar conflictele dintre valorile culturale, relațiile internaționale, instituțiile sociale și economice vor continua să destabilizeze lumea. Această destabilizare se datorează intensificării nodurilor de haos – un alt subiect despre care am vorbit pe larg în mesaje anterioare.
Aceste noduri de haos sunt rezultatul unor fenomene multiple interconectate. Motivele intensității crescute a acestor noduri de haos interconectate pot fi atribuite unui cumul de factori. O parte din ei sunt de origine cosmică, o parte se datorează întâmplării, iar o parte din ei sunt rezultatul influențelor provocate de oameni.
În experiența voastră colectivă, timpul perceput se accelerează într-un ritm fără precedent. Iar „valurile de presiune” ale acestei percepții accelerate despre timp se datorează ritmului crescut în care apar noi tehnologii, de care deveniți tot mai dependenți.
Ritmul crescut în care trebuie să procesați datele vă depășește capacitatea de a-i face față în calitate de organisme biologice, iar ca și cultură treceți la o realitate bazată pe tehnologie.
Drept rezult al acestei dependențe de tehnologie, intrați într-un fel de stare de servitute față de tehnologie. Și la fel ca în cazul tuturor tehnologiilor noi radicale, această realitate are părți bune și proaste.
Dacă ați fi fost o specie cu adevărat binevoitoare, dezvoltarea accelerată a culturii voastre tehnologice ar fi putut mări calitatea întregii vieți, dar la nivel colectiv nu sunteți o specie binevoitoare. Iar o parte din tehnologiile nou apărute care ar putea ameliora viața planetară sunt rechiziționate de forțe care doresc să controleze și să înrobească.
În același timp, există și forțe binevoitoare care lucrează cu aceste tehnologii noi în scopul ameliorării calității vieții. Ca urmare a acestor planuri opuse, impactul pe care tehnologia îl va avea asupra Pământului și a destinului vostru colectiv rămâne încă a fi decis.
Revenind la metafora șarpelui care se leapădă de pielea veche, cum stăpâniți o astfel de creatură? Cum funcționați într-o lume în care numeroase realități sunt în conflict unele cu altele? Cum supraviețuiți, intacți, ritmului de schimbare accelerat și cine îi va supraviețui – însemnând care este natura voastră adevărată?
Dintr-o perspectivă, lucrurile cu care vă confruntați în prezent în lumea voastră au un caracter catastrofal. Dintr-o altă perspectivă, situația constituie un catalizator evolutiv foarte puternic. Cu alte cuvinte, transformarea lumii voastre ar putea să vă distrugă sau să vă propulseze în stări mai înalte de conștiință. La nivel individual, alegerea între distrugere personală sau înălțare într-o realitate dimensională mai înaltă vă aparține.
Mesajul de față nu are scopul de a aborda provocările planetare cu care se confruntă omenirea și alte forme de viață care trăiesc pe Pământ. Ne concentrăm atenția mai degrabă pe ceea ce puteți să faceți voi, ca indivizi, în mijlocul unor provocări atât de mari.
Informațiile din acest mesaj provin din Aethos, dimensiunile a zecea, a unsprezecea și a douăsprezecea ale realității noastre hathoriene. Din perspectiva hathorilor care trăiesc în Aethos, cosmosul vostru (ca și al nostru) este doar unul din nenumăratele „universuri”, iar toate acestea, împreună cu ființele care trăiesc în ele, sunt percepute ca manifestări iluzorii de lumină holografică, asemănătoare visului.
Cu alte cuvinte, realitatea voastră, ca și a noastră, este în esență o iluzie temporară produsă de proiecțiile de lumină holografice, care au un caracter tranzitoriu, nesubstanțial și fermecător.
Ființele care locuiesc în Aethos sunt învățătorii noștri spirituali, întrucât ei au transcens efectele iluzorii ale luminii holografice proiectate, pe care majoritatea ființelor o percep drept realitate. Aethos a intrat în schimb în totalitate în câmpul conștiinței.
Și voi dețineți acest câmp de conștiință înnăscut, dar el este eclipsat de întruparea în timp și spațiu. Sistemul vostru nervos este permanent conectat la cele cinci simțuri. Acest lucru este esențial la nivel biologic, fiind o necesitate pentru supraviețuirea voastră fizică, dar câmpul conștiinței voastre transcende toate fenomenele senzoriale.
În momentul morții biologice vă întâlniți cu infinitatea, și anume cu natura infinită a conștienței voastre vaste.
În acest mesaj Aethos-ul prezintă o meditație acustică și o metodă ce vă permit să stabiliți un contact direct cu conștiența voastră vastă și să depășiți limitările realității bazate pe simțuri, precum și timpul și spațiul percepute.
Împărțim mesajul în două părți.
În acest mesaj prezentăm meditația acustică fundamentală și o metodă de bază pentru a lua contact cu conștiența voastră vastă – pe care noi o numim conștiență spațială. În mesajul următor vă vom prezenta o meditație acustică mai complexă din punct de vedere armonic, în care vom explora și câteva dintre aplicațiile avansate ale metodei.
Așa cum am spus mai înainte, toate tehnologiile, indiferent de natura lor, sunt niște săbii cu două tăișuri. Ele pot fi folosite într-un mod constructiv sau distructiv. Mai devreme, discutam despre acest subiect în legătură cu tehnologiile exterioare de care deveniți tot mai dependenți.
Însă acum vă împărtășim o tehnologie interioară a conștiinței.
Și ea este o sabie cu două tăișuri.
Motivul unic pentru care este oferită această metodă este acela de vă da puterea de a transcende și transforma numeroasele realități cu care vă confruntați. Acest lucru este realizat prin îndepărtarea temporară a obstacolelor din conștiență, ce vă împiedică să ajungeți la natura vastă a conștiinței voastre. Luând contact cu realitatea infinită a Minții voastre (și anume natura voastră transcendentă), puteți cunoaște un gen de libertate, mulțumire, euforie și fericire, chiar și în mijlocul situațiilor dificile și provocatoare.
În timp ce unii dintre cei care citesc aceste rânduri se poate să fi luat deja contact cu câmpul conștiinței, majoritatea ființelor umane sunt prinse în plasa experienței lor senzoriale.
Atunci când luați contact cu conștiența voastră vastă, și anume conștiența spațială, sunteți capabili să gestionați mai eficient situațiile dificile, deoarece nu vă mai identificați ca fiind constrânși de orice situație. Dimpotrivă, vă aflați într-o stare extinsă a Minții, în care nu mai simțiți presiunea experienței senzoriale, așa cum faceți de obicei.
Pe măsură ce ajungeți la o mai bună stăpânire a conștienței spațiale, înțelegeți că situațiile cu care vă confruntați nu sunt așa cum par. Ele nu sunt atât de stabile sau de neclintit, așa cum le percepeți voi, ci sunt tipare de unde staționare temporare de lumină holografică, iar voi înțelegeți natura magică a tuturor fenomenelor, indiferent că sunt considerate „bune” sau „rele.
Și pentru că aveți o stare de conștiență extinsă, puteți influența situațiile cu mai multă autoritate. Este ca și cum v-ați afla mai degrabă deasupra situației, decât prinși în plasa ei. Această capacitate vă va fi de un ajutor incomensurabil, pe măsură ce lumea voastră intră în multiple noduri de haos, ce se interconectează pentru a produce valuri uriașe de tsunami, de transformare fizică, mentală, spirituală și planetară.
A vă ocupa de voi înșivă și de lumea voastră dintr-o stare de conștiență mai extinsă reprezintă utilizarea adecvată a conștienței spațiale.
Există însă un pericol, și anume acela că unii dintre voi ar putea folosi conștiența spațială ca pe o cale de a scăpa de realitățile 3D din viața lor. Metaforic vorbind, acesta este celălalt tăiș al sabiei.
Într-adevăr, din perspectiva noastră, din ce în ce mai mulți oameni intră în stări mentale cvasi-psihotice. Observați creșterea numărului cazurilor de comportamente distructive iraționale peste tot în lume. În mod paradoxal, aceste comportamente dăunătoare reprezintă o modalitate de evadare prin acte de distrugere lipsite de rațiune. Un alt gen de escapism este acela de a trăi într-o bulă de cvasi-mulțumire, fericire și euforie, neacordând atenție la nimic sau nimeni din jur. Această atitudine nu reprezintă autoritate spirituală, ci o evadare în amăgire.
Dar dacă veți stabili un contact autentic cu conștiența spațială și veți aborda realitățile schimbătoare din lumea voastră având această stare a Minții, vă veți dezvolta o putere de transformare transcendentă, ce vă va ajuta în nenumărate feluri.
Natura conștienței spațiale
Câmpul conștiinței (și anume conștiența spațială) constituie spațiul cel mai profund din voi și transcende toate fenomenele, inclusiv lumea pe care o percepeți cu simțurile.
Prin însăși natura ei, conștiența spațială este impregnată de calitățile mulțumirii, fericirii și beatitudinii. Acestea sunt inerente și există independent, indiferent de ceea ce se poate întâmpla în lumea senzorială și/sau mentală/emoțională a existenței voastre. Altfel spus, în timp ce ați putea fi supărați, triști sau împotmoliți în alte gânduri, emoții sau situații „negative”, câmpul conștiinței este neafectat de ele. Acesta e unul din motivele pentru care conștiența spațială vă poate fi un ajutor atât de neprețuit, atunci când aveți de-a face cu ritmul accelerat al schimbării din lumea voastră.
Ea are de asemenea o natură vastă (însemnând că este infinită și nemărginită, la fel ca spațiul) și este conștientă de sine. Este ceea ce ar putea fi numit conștiență pură – conștiință conștientă de ea însăși.
Atunci când ați intrat total în starea de conștiență spațială, sunteți calmi și senini și aveți senzația clară de a fi neîngrădiți sau neconstrânși de situațiile din jur. Aceasta este o altă calitate neprețuită a conștienței spațiale (a câmpului conștiinței).
Pentru ființele umane, cel mai eficient mijloc de a intra în starea de conștiență spațială o constituie capacitățile spațiale ale emisferei cerebrale drepte. Această parte a neurofiziologiei voastre este expertă în percepția spațială, iar bazându-vă pe această aptitudine înnăscută veți ajunge mai ușor la o experiență directă a conștienței spațiale.
Meditația acustică
Meditația acustică de bază pentru conștiența spațială durează 5:56 minute. Puteți să o ascultați după cum doriți, de mai multe ori consecutiv, în special atunci când îi explorați mai în profunzime posibilitățile.
Cel mai bine este să o ascultați cu căști stereo, astfel ca tiparele acustice să fie stimulii voștri senzoriali principali. Întrucât în timpul meditației vă îndreptați atenția spre spațiul interior, să nu o ascultați în situații ce reclamă vigilență. Meditația ar trebui să constituie singurul punct în care vă concentrați atenția.
La primul sunet de bol, evocați sentimentul unui spațiu vast. Atât timp cât îl simțiți vast, nu contează natura spațiului. Ar putea fi un vârf de munte, o zonă deschisă și vastă sau orice mediu spațios pe care îl alegeți. Genul de spațiu ales pentru a lucra cu el este irelevant. Important este să simțiți că este vast.
În timp ce continuați să ascultați sunetele, asigurați-vă că simțiți spațiul. Nu vizualizați spațiul și nu vă gândiți la el, ci re-creați sentimentul de a fi înconjurați de un spațiu foarte vast. Vizualizarea spațiului sau gândul la el nu vă va activa părțile din creier/minte care generează experiența directă a conștienței spațiale. Doar sentimentul de a fi înconjurați de un spațiu foarte vast va activa traseele neuronale ce vă vor îngădui să vă percepeți natura vastă.
După ce ați generat sentimentul de a fi înconjurați de un spațiu vast, deveniți conștienți de voi înșivă fiind conștienți de senzația vastității. Acest simplu act de a fi conștienți de spațialitate constituie sămânța unei înțelegei profunde și a unei autorități extraordinare. Nu vă lăsați induși în eroare de simplitatea lui obișnuită.
Odată ce mențineți sentimentul spațialității, în timp ce sunteți conștienți că sunteți conștienți de spațiu, ați intrat în foaier, ca să spunem așa, în vasta reședință a conștienței spațialității.
Acest proces are un ultim pas crucial – adăugarea unei emoții foarte coerente, precum aprecierea sau recunoștința. Adăugarea acestor calități emoționale vă va asigura intrarea în dimensiunea mai înaltă a conștienței spațiale.
În realitate, aprecierea sau recunoștința reprezintă reperele tuturor realităților din dimensiunile mai înalte, care au o natură binevoitoare.
Pentru aceia dintre voi cărora le-ar putea fi greu să genereze sentimentul de apreciere sau recunoștință în mod spontan, aveți în vedere următorul lucru: capacitatea voastră de a fi conștienți de voi înșivă este unul din cele mai importante daruri pe care le aveți. Această sămânță a conștienței de sine vă însoțește atunci când muriți, îngăduindu-vă să percepeți lumile nemateriale. Indiferent de lumea în care vă reîncarnați sau chiar dacă vă încarnați ca energie sau ființă-spirit, capacitatea voastră înnăscută de a fi conștienți de voi vă însoțește. Prin urmare, cultivarea conștienței de sine și stăpânirea ei constituie un avantaj extraordinar și indispensabil pentru realizarea de sine.
Rafinarea și folosirea meditației acustice
Aceia dintre voi care sunt familiarizați cu arta psihonavigării își pot intensifica experiența spațialității în felul următor: imaginați-vă că sunteți înconjurați nu numai de un spațiu vast, dar și că între spațiul vostru interior și cel din afara voastră nu există nicio graniță. Cu alte cuvinte, mecanismele de stabilire a granițelor sunt temporar sistate, dând voie conștienței să se extindă și să se identifice cu un spațiu mult mai vast decât sunteți obișnuiți în general. Acest lucru va activa potențialele mai puternice ale emisferei cerebrale drepte și aptitudinile ei spațiale.
Într-o aplicare mai avansată a acestui principiu, vă extindeți sentimentul spațiului pentru a include întregul univers și toate lumile, precum și diversele și numeroasele realități dimensionale care alcătuiesc cosmosul vostru. Contopirea cu spațialitatea în acest mod va produce, la majoritatea oamenilor, cea mai profundă modificare a percepției spațiale.
Dacă folosiți aceste metode extinse de accesare a spațialității, este important ca după ce încheiați meditația să reveniți la sentimentul identității voastre normale. Acest lucru este realizat cel mai ușor deschizând ochii și angrenându-vă sistemul nervos periferic. Masați-vă ușor lobii urechilor, întrucât meridianele principale ale sistemelor organelor din corp se află la nivelul urechilor și al picioarelor. Dacă după o explorare profundă a conștienței spațiale vă este greu să reveniți la realitatea 3D, v-ați putea masa de asemenea picioarele, brațele și trunchiul, fapt ce va stimula complexul creier/minte să proceseze stimulii externi și să vă readucă la realitatea senzorială normală.
Meditația acustică în sine e concepută să vă susțină emisfera cerebrală dreaptă, să vă îndrepte întreaga atenție asupra sentimentului de spațiu extins. În folosirea ei cea mai simplă, veți asculta meditația parcurgând pașii pe care i-am descris, astfel încât să culmineze cu faptul de a fi conștienți că sunteți conștienți de spațialitate, împreună cu sentimentul de apreciere sau recunoștință.
Apoi, dacă doriți, ați putea lucra cu ea doar ca meditație acustică pe care o faceți din când în când, ca mijloc de a vă modifica percepția și a începe să percepeți câmpul conștiinței ce transcende experiența voastră senzorială despre lume.
Scopul fundamental al acestei meditații acustice este însă acela de a vă antrena creierul/mintea să intre în starea de conștiență spațială după plac. Iar apoi, în viața voastră de zi cu zi, intrați în starea de conștiență spațială fără a folosi meditația acustică. Această acțiune simplă vă va antrena creierul/mintea să fie atent/atentă la două realități simultan – realitatea conștienței spațiale (și libertatea conștienței vaste pe care ea o aduce), împreună cu acțiunea de a se ocupa de realitățile existenței 3D.
Acest fapt vă va oferi în final mai multă autoritate asupra situațiilor din viață cu care vă confruntați, deoarece nu vă veți mai identifica cu rețeaua realității bazată pe senzorial. În schimb, vă veți identifica cu natura voastră supremă (și anume conștiența transcendentă). Sentimentul vostru de Sine se va fi extins mult dincolo de limitele identității personale, pentru a cuprinde vastitatea infinită a câmpului conștiinței. Acest gen de conștiență spațială transcende și, paradoxal, include identitatea personală. Având această gamă mai largă de conștiență de sine, veți putea face față mai bine provocărilor lumii care se transformă cu rapiditate. Și este mai probabil să vă fi dezvoltat aptitudinea de a decide în clipa morții unde veți ajunge în continuare – însemnând viața sau existența dimensională în care veți trăi.
Acesta e unul din darurile cele mai mari ale Aethos-ului, iar el vă este oferit în momentul în care lumea voastră intră într-o tranziție foarte primejdioasă. Vă încurajăm ca, indiferent de ceea ce simțiți că se petrece în jur, să luați contact cu conștiența voastră spațială, căci ea este un aliat important, un transformator al destinului, ce aduce o multitudine de aptitudini neobișnuite ce vor aduce beneficii atât vouă, cât și lumii în curs de transformare.
Hathorii
12 noiembrie 2017
Gândurile și observațiile lui Tom
Două lucruri referitoare la acest mesaj hathor m-au frapat.
Primul a fost perspectiva lor asupra tumultului existent în prezent pe Pământ. Ei au făcut aluzie la greutățile planetare crescânde în câteva mesaje din trecut, dar în cel de acum s-au exprimat cel mai categoric. Mă refer mai exact la un paragraf care spune:
„Dintr-o perspectivă, lucrurile cu care vă confruntați în prezent în lumea voastră au un caracter catastrofal. Dintr-o altă perspectivă, situația constituie un catalizator evolutiv foarte puternic.Cu alte cuvinte, transformarea lumii voastre ar putea să vă distrugă sau să vă propulseze în stări mai înalte de conștiință. La nivel individual, alegerea între distrugere personală sau înălțare într-o realitate dimensională mai înaltă vă aparține.”
Consider că această idee de distrugere în opoziție cu cea de realități dimensionale mai înalte constituie punctul central sau vital al acestui mesaj.
În opinia mea, hathorii spun lucrurilor pe nume. Iar ei afirmă că toate formele de viață de pe Pământ sunt în pericol.
Ca mijloc de a contracara această tranziție primejdioasă, ei împărtășesc o resursă neobișnuită pe care o numesc conștiență spațială, spunând că atunci când metoda e cuplată cu meditația acustică cu același nume, vă puteți percepe nemijlocit natura vastă (adică infinită) a conștiinței proprii.
Această capacitate de a vă percepe ca și conștiență vastă vă va permite, spun ei, să treceți cu mai multă autoritate prin transformările uriașe cu care toți ne confruntăm, deoarece nu veți mai simți presiunea realității bazate pe simțuri, așa cum se întâmplă de obicei. Există un gen de grație care apare atunci când trecem prin situații dintr-un spațiu interior mai vast care este conștient de el.
Hathorii mai spun că în etapele mai avansate ale conștienței spațiale veți înțelege natura adevărată a iluziei acestei lumi ca realitate solidă. Veți percepe în schimb că toate lucrurile sunt de fapt manifestări tranzitorii ale luminii holografice și că toate multi-versurile au o natură magică.
Întrucât am lucrat atât cu meditația acustică, cât și cu metoda descrisă de ei, pot confirma că ele au efectul de a crea un sentiment mai puternic al spațiului interior conștient de el. Iar acest fapt îmi permite să fiu mai plin de resurse atunci când – cuvântul cheie este atunci când – folosesc conștiența spațială în viața mea de zi cu zi. Cu alte cuvinte, dacă nu folosesc în mod conștient această resursă, pot fi prins cu ușurință în stresul creațiilor mele senzoriale, mentale/emoționale, precum și al presiunilor unei linii temporale ce se accelerează.
Al doilea lucru care m-a frapat în acest mesaj este acela că conștiența spațială este în esență un mijloc neobișnuit de a intra într-o transă yoghină – o stare neobișnuită a percepției mentale numită samadhi (sau conștiență îndreptată spre interior). În stările cele mai profunde, samadhi (adică conștiența spațială) face cunoscută o stare de conștiință infinită și vastă, care este beatifică și conștientă de ea.
Deși metoda și contextul conștienței spațiale sunt cu certitudine unice, în mod incontestabil ea are în comun o parte din domeniul filosofic tratat în formele de yoga din India antică, care își au rădăcinile în Upanishade și în Dzogchen sau Perfecțiunea supremă, care a atins apogeul în Tibet.
Gânduri finale
Conștiența spațială – meditația acustică și metoda de lucru cu această stare de conștiență vastă – nu este în mod sigur pentru toată lumea. Dacă nu simțiți o rezonanță cu meditația acustică sau cu metoda, mergeți mai departe.
Dacă simțiți o legătură cu această abordare, ea se poate datora unei tendințe dimensionale. Hathorii au menționat, în trecere, tendințele dimensionale în unul din mesajele lor precedente. Când i-am întrebat ce au vrut să spună prin acest termen mai în detaliu, au spus că tendințele dimensionale reprezintă lungimi de undă vibraționale ale energiei subtile, care influențează conștiința.
Aceste tipare ale energiei subtile provin din experiențe personalizate, în special din cele intense. Tiparele și-ar putea avea originea în experiențe din vieți anterioare, în încarnări anterioare sau în alte dimensiuni nefizice ale conștiinței. Rezultatul final al acestor energii subtile este acela că ne influențează răspunsul la experiența noastră despre lume și felul în care acționăm în lume.
Dacă vă simțiți atrași de conceptul și de metoda conștienței spațiale așa cum au prezentat-o hathorii, este posibil să se datoreze posibilității de a fi explorat natura iluzorie a „realității senzoriale” în timpul vieților anterioare și/sau în alte dimensiuni ale conștiinței. Altfel spus, ați creat o tendință dimensională care v-a stimulat să explorați acest gen de cunoaștere esoterică în vieți viitoare.
După părerea mea merită făcut efortul de a stăpâni conștiența spațială. Iar dacă alegeți să explorați această stare remarcabilă a Minții, vă urez multă serendipitate în explorările voastre.
În încheiere, fie ca numeroasele realizări pe care le-ați dobândit prin stăpânirea conștienței spațiale să vă fie de folos vouă, tuturor relațiilor voastre și tuturor ființelor simțitoare.
Click aici pentru a asculta și/sau descărca meditația acustică conștiență spațială (Notă: când faceți click pe link veți fi conduși la pagina cu acordul din secțiunea Listening/ascultare. După ce ați fost de acord cu termenii, veți avea acces imediat la meditațiile acustice, la fragmentele din prelegeri, la un întreg atelier de lucru pe tema vindecării prin sunet, precum și la interviuri audio și video. Toate acestea sunt oferite gratuit, pentru uz personal.)
Informații care nu au legătură directă cu prezentul mesaj
Pe lângă meditația acustică conștiența spațială, în secțiunea ascultare mai există două noutăți.
Acestea sunt:
Passage into the Womb of Nut/Trecerea în pântecul lui Nut, un fragment dintr-o prelegere a lui Tom în timpul unui atelier de lucru de trei zile intitulat The Art of Egyptian High Alchemy/Arta alchimiei egiptene înalte. În această discuție de 34:59 de minute, Tom cercetează mitul egiptean al zeiței Nut, explorându-l din perspectivele neuropsihologiei, neurofiziologiei și al intersecției realităților mitice cu psihologia umană aprofundată.
Mitul lui Iason și Orfeu
În acest fragment dintr-o prelegere susținută în timpul unui curs de instruire în vindecarea prin sunet, Tom explorează diferitele adevăruri pe care mitul grecesc antic al lui Iason și Orfeu le exprimă despre natura sunetului și călătoria conștiinței. (31:38 min)
Lansări noi
The Shamanic Tree/Arborele șamanic este o înregistrare live a unei călătorii șamanice de modificare a stării mentale, ce pătrunde în tărâmul „cântăreților din lumea spiritului”, în timp ce Tom, cu vocea sa ce acoperă aproape patru octave, transmite prin channeling vindecarea elevată și energiile transformatoare oferite de ei. Acest catalizator acustic neobișnuit este disponibil doar sub formă de mp3 ce poate fi descărcat. Click aici pentru a intra pe secțiunea Store/magazin.
Sound Immersions: Explorations into the Power of Sound/Imersiuni în sunete: explorări ale puterii sunetului
În acest atelier intensiv și unic de o zi, înregistrat live, Tom a făcut o citire spontană a energiei grupului, pentru a aduce diverse coduri acustice ce au explorat tărâmurile celeste, lotusul din chakra coroanei (Sahasrara), tipare ale chi-ului care ameliorează viața la nivelul rinichilor și al glandelor suprarenale, o călătorie șamanică în oase și o explorare a matricei ADN/ARN. Aceasta este o lucrare cu adevărat fascinantă, potențată de vocea de aproape patru octave a lui Tom. Înregistrarea este disponibilă doar ca mp3 ce poate fi descărcat. Click aici pentru a merge la secțiunea Store/magazin.
Programul de instruire al lui Tom pe 2018
Până la această dată, Tom nu a programat niciun atelier de lucru. De îndată ce va stabili programul pentru 2018, va fi postat în secțiunea Calendar de pe pagina de internet.
Puteți de asemenea fi înștiințați prin email în momentul în care programul său de instruire pe 2018 va fi postat pe pagina de internet (www.tomkenyon.com). Pentru a primi această notificare automată despre atelierele de lucru și aparițiile personale, intrați pe secțiunea Contact din partea de jos a barei de meniu de pe pagina principală și bifați genul de informații pe care doriți să îl primiți. Nu vă facem cunoscute informațiile.
@2017 Tom Kenyon Toate drepturile rezervate www.tomkenyon.com
Aveți permisiunea de a împărtăși oricui aceste informații scrise, atât timp cât nu le schimbați în niciun fel, nu percepeți bani pentru ele și includeți această notă de copyright. Vă rog să rețineți că împărtășirea prezentului mesaj se aplică doar la partea scrisă. Toate meditațiile acustice de pe pagina de internet sunt doar pentru uz personal, nefiind permis să fie împărtășite nimănui sau niciunei organizații prin niciun mijloc mass-media. Dacă doriți să aduceți meditația acustică în atenția prietenilor sau asociaților voștri, direcționați-i spre pagina de internet.
Traducere: Ana Nicolai