Intensificarea Nodurilor de Haos și dezmembrarea realității 3D
Un mesaj planetar hathor, prin Tom Kenyon
Din cauza accelerării timpului și a forțelor cosmice ce vă depășesc cu mult capacitatea de a le controla, sunteți în mijlocul unui crescendo de Noduri Haotice care se împletesc.
În mesajele trecute, am numit interacțiunea evenimentelor haotice un Nod de Haos, dar, în această situație, ne referim la un fenomen mai complex – pe care-l numim Noduri de Haos.
În funcție de rezonanța voastră vibratorie, intensificarea evenimentelor haotice vă va afecta în moduri unice. E posibil ca aceia dintre voi care sunt sensibili la ecosistemul acestei planete să simtă o amenințare extremă, pe măsură ce sunt martori la degradarea ecosistemului și pierderea multor specii de ființe.
Pe lângă Nodul de Haos al ecosistemului vostru, un alt Nod de Haos îl reprezintă tensiunea din comunicările interpersonale. Aceasta e o situație foarte complexă, ce se datorează parțial schimbărilor din câmpurile magnetice de pe planetă, făcând ca memoria de scurtă durată și secvențierea cognitivă să fie complicate în timpul schimbărilor energetice – iar aceste schimbări energetice se accelerează. Comportamentul irațional, disperarea și sentimentele de deznădejde totală sunt în creștere. Pe măsură ce se amplifică deteriorarea ecosistemului și a comunicărilor interpersonale, anticipăm și mai multă instabilitate socială și culturală.
Multe persoane au o senzație tot mai puternică că ceva este cumplit de greșit, care e însoțită de sentimentul că nu există nicio soluție. În această situație, suntem de acord cu ceea ce a spus odată Albert Einstein, și anume, soluția la o problemă nu poate fi găsită la nivelul problemei.
Din perspectiva noastră, intensificarea Nodurilor de Haos produce valuri mareice de energii haotice intense, pe care mulți dintre voi simt că sunt greu de înfruntat. În plus, modalitățile voastre reflexe și automate de a gestiona schimbarea sunt tot mai ineficiente.
În plan individual, dar și colectiv, ați ajuns la o răspântie de drumuri. Unul din drumuri vă va conduce la un fel de nebunie și incapacitate de a funcționa în moduri practice. Pentru cei care aleg acest drum, fuga de realitate va fi în creștere. Autodistrugerea, atât în plan individual, cât și colectiv, se va amplifica și ea în această perioadă.
Mulți dintre voi care au o ocazie de a face tranziția, de la realitatea tridimensională la alte dimensiuni, o vor folosi.
Putem spune, fără menajamente – ca să folosim o expresie de-a voastră – că intrați într-una din cele mai dificile perioade de transformare planetară.
În această răscruce de drumuri, un drum duce la autodistrugere, nebunie, disperare și deznădejde, în timp ce celălalt duce la o legătură mai profundă cu natura voastră interdimensională sau spirituală. Dorim să examinăm această răspântie de drumuri.
Nu e o chestiune de ori una ori alta. E posibil ca, în ciuda cunoașterii lor de sine, mulți dintre cei care se percep ca fiind transcendenți și interdimensionali sau spirituali să se trezească, din când în când, pe drumul care duce la nebunie și autodistrugere.
Acest lucru se întâmplă pentru că realitatea voastră 3D oscilează. Iar schimbările rapide din existența voastră tridimensională se accelerează într-un ritm mai rapid decât ar putea organismul biologic să gestioneze. Dacă vreți să evitați drumul care duce la nebunie și autodistrugere, e necesar să vă ocupați de solicitările extreme la care vă este supusă natura biologică.
În termenii cei mai simpli, condiția necesară pentru a trece cu bine prin această perioadă de intensificare a Nodurilor de Haos este contactul autentic și profund cu natura voastră interdimensională sau spirituală și renașterea de sine ce decurge dintr-un astfel de contact.
Vă împărtășim așadar o meditație acustică, pentru acest scop. Ea nu implică geometrii complexe. Atunci când folosiți această meditație acustică nu trebuie să faceți altceva decât să vă concentrați atenția în tot corpul fizic.
Tiparele acustice sunt o transmisie directă din tărâmurile luminii, în limbajul biologiei voastre. Ea este o forță de contracarare a haosului și derutei care produc stres în natura voastră biologică. Are o durată scurtă, deoarece mulți dintre voi sunt stresați de timp. Aveți prea multe de făcut, în prea puțin timp, din cauză că încercați să mențineți laolaltă vechea lume, pe măsură ce timpul se accelerează. Din perspectiva noastră, tot ce vă putem spune este că menținerea vechii lumi este o „misiune imposibilă.” Eliberarea de vechea lume și de atașamentul vostru de felul în care credeți că trebuie să fiți, este o parte din ceea ce e necesar pentru a urma calea superioară.
Vă sugerăm să ascultați această meditație acustică cât de des doriți și, atunci când ascultați tiparele acustice, să vă focalizați atenția în realitatea fizică a ființei voastre (corpul fizic).
Pentru a folosi cu succes această meditație, tot ceea ce e necesar este să o ascultați având atenția concentrată în corpul fizic, iar structura celulară a corpului vostru va desprinde și elibera stresul și stările iluzorii de percepție, oferindu-vă o posibilitate mai mare de a urma o cale superioară.
Numim această meditație acustică Elevatron-ul, deoarece rădăcina cuvântului înseamnă a eleva și pentru că ea se referă totodată la natura electronică a realității voastre biologice. Meditația acustică este o transmisie directă de energie din tărâmurile luminii, în realitatea bioelectrică, biochimică și cuantică a corpului vostru, în scopul creșterii vitezei voastre de vibrație în conștiință.
La o analiză finală, experiența voastră personală legată de intensificarea interacțiunilor Nodurilor de Haos va depinde exclusiv de rezonanța vibratorie pe care ați atins-o sau nu ați reușit să o atingeți. Ca ființe individualizate, întrupate în timp și spațiu, responsabilitatea pentru această perioadă vă aparține vouă, în exclusivitate și în întregime.
Vă dorim o călătorie plăcută pe drumul cel mai sigur.
Hathorii
14 octombrie 2014
Gândurile și remarcile lui Tom
După părerea mea, acesta e unul dintre cele mai urgente mesaje pe care hathorii mi le-au transmis vreodată, din cauza naturii schimbărilor pe care ei le „văd” în viitorul nostru apropiat.
Când i-am întrebat despre titlul pe care l-au ales pentru acest mesaj, mi-au răspuns că am intrat într-o etapă accelerată de haos planetar și că suntem martori și supraviețuim greutăților produse de destrămarea realității tridimensionale, așa cum am cunoscut-o.
S-a nimerit să primesc acest mesaj în timpul stadiilor de început ale crizei Ebola în Statele Unite, ce-și are originea în regiuni din vestul Africii, dar care se răspândește în prezent dincolo de granițele politice. I-am întrebat pe hathori despre asta, iar ei au spus că virusul Ebola e doar avertismentul despre ceea ce urmează să vină, ca urmare a schimbărilor de mediu. Mai exact, au spus că noi viruși și bacterii, necunoscuți până în prezent de medicina occidentală, sunt introduși în mediul înconjurător din cauza despăduririlor și schimbărilor complexe din ecosistem, rămânând a fi identificați de oamenii noștri de știință. Hathorii spun că, în afară de asta, mulți viruși și bacterii suferă și vor continua să sufere mutații, într-un ritm accelerat. Unele dintre aceste mutații vor face ca tratamentul medical să fie problematic și complicat în anii următori.
Deși e o afirmație înfricoșătoare, hathorii mi-au amintit că scopul vieții – din perspectiva lor cel puțin – nu e supraviețuirea fizică în sine, ci mai degrabă evoluția și elevarea conștiinței interdimensionale – ceea ce unii ar putea numi suflet, Atman sau picătura indestructibilă.
Cu toate că ar fi putut vorbi mai în detaliu despre degradarea ecosistemului nostru și provocările legate de comunicările interpersonale (atât între indivizi, cât și între națiuni), ei au ales să se refere la provocările cu care ne confruntăm ca indivizi.
Ei sunt îngrijorați de faptul că stresul de a supraviețui unei schimbări radicale a realității 3D produce și va continua să producă ceea ce ei numesc nebunie contraproductivă, însemnând o stare de instabilitate mentală/emoțională ce va reduce capacitatea de a răspunde cu ingeniozitate la realitățile schimbătoare. În formele ei mai intense, oamenii își vor pierde rapid mințile și se vor angrena în tot felul de comportamente autodistructive bizare. Când i-am întrebat pe hathori mai multe despre asta, au spus că în prezent ne aflăm doar în faza de început a interacțiunii Nodurilor de Haos și că, făcând abstracție de unele forțe nevăzute, suntem într-o asemenea cădere liberă globală, încât nici măcar nu putem începe să ne-o imaginăm.
Prin cădere liberă globală ei nu se referă la sfârșitul lumii, ci sugerează de fapt sfârșitul lumii așa cum am cunoscut-o. Iar această metamorfozare în noi realități are loc pretutindeni în jurul nostru, la niveluri multiple și într-un ritm uluitor.
La această cădere liberă au făcut aluzie, atunci când au spus că, în plan individual și colectiv, ne aflăm la o răspântie de drumuri, adică un punct de alegere. Iar punctul de alegere este dacă cedăm în fața forțelor haotice sau ne ridicăm la o stare de coerență mai mare, în ciuda lucrurilor ce par să se petreacă în noi și în jurul nostru.
Elevatron-ul
Meditația acustică Elevatron e menită să ne ajute să trecem cu bine prin această perioadă care este, după cum au estimat hathorii, una din cele mai grele etape de transformare planetară.
Atunci când au discutat despre efectele acestei meditații acustice, au spus: „structura celulară a corpului vostru va desprinde și elibera stresul și stările iluzorii de percepție.” Prin această afirmație enigmatică ei s-au referit la faptul că Elevatron-ul reduce reacțiile la stres din corp, iar în concepția lor reacțiile extrem de stresante provoacă stări mentale iluzorii. Altfel spus, atunci când suntem excesiv de stresați, perspectiva noastră mentală/emoțională e diformă, iar noi răspundem situațiilor din viața noastră dintr-o stare mai puțin inventivă, decât atunci când nu suntem stresați excesiv.
Consider că descrierea făcută de hathori despre folosirea meditației este clară, așa că voi mai adăuga doar faptul că sunt de părere că este cel mai indicat să asculți meditația acustică în căști stereo. În plus, a auzi înseamnă a crede. Iar dacă meditația „îți spune ceva”, aș ține să o incluzi în programul tău zilnic de gestionare a stresului. Dacă nu rezonează cu tine, nu insist să lucrezi cu ea. Dar indiferent că alegi sau nu să lucrezi cu această meditație acustică, consider că ar fi înțelept să folosești o metodă oarecare de a te re-centra mental/emoțional și spiritual, în fiecare zi.
Întrucât am perceput simțămintele energetice puternice ce veneau de la hathori, atunci când am primit acest mesaj, mi-am amintit de ceva ce profesoarei mele de algebră din clasa a noua îi făcea plăcere să ne spună, de fiecare dată când treceam la un subiect de matematică mai complex: „Înainte să fie mai bine, o să fie mai rău.”
În final, felul în care tu și eu răspundem la provocările interacțiunii Nodurilor de Haos și la schimbarea radicală a realității noastre 3D este – și va fi – exclusiv și în totalitate responsabilitatea noastră personală. Nimeni nu o să ne salveze de noi înșine.
Cu toate că tonul acestui mesaj este într-adevăr alarmant, cred că am proceda bine să ne păstrăm intact – și la îndemână – un simț bun al umorului. Așa cum a spus odată scriitorul american, Mark Twain, o vorbă de duh – în viață, unele lucruri sunt atât de serioase, încât tot ce poți face e să râzi.
Din experiența mea, acest gen de umor apare din înțelegerea faptului că lumea aceasta este, în multe privințe, iluzorie. Iar în timp ce aspectul ființei umane întrupate din noi trebuie să se lupte cu realitățile unei realități 3D schimbătoare, partea transcendentă sau spirituală din noi este în afara conflictului, deoarece se află într-o dimensiune ce transcende timpul/spațiul și sursa gravitației Pământului.
În conștiință, undeva între aceste două polarități – întrupare umană și libertate transcendentă – există un loc amuzant. Descoperirea acestui loc este, în opinia mea, un aliat indispensabil pentru aceia dintre noi care caută drumul cel mai sigur.
Fie ca tu și toți cei iubiți, precum și toate ființele din toate tărâmurile existenței, să vă găsiți un mijloc rapid de a ajunge pe calea superioară.
Tom Kenyon
Link-ul pentru meditația acustică Elevatron
Când faci click pe linkul de mai jos, vei fi condus la pagina cu Listening Agreement/Acord de ascultare. După ce ai fost de acord cu clauzele, vei avea acces la toate fișierele audio din secțiunea Listening, pe care le poți asculta și/sau descărca, pentru uzul tău personal. Meditația acustică The Elevatron va fi primul fișier audio de pe listă.
Click aici pentru a asculta și/sau descărca Elevatron-ul.
Informații care nu au legătură directă cu acest mesaj:
Pentru restul acestui an și cea mai mare parte din 2015, îmi voi lua un an sabatic de la predarea atelierelor de lucru. După cum concep lucrurile în prezent, voi relua activitatea de predare în octombrie 2015, iar în această perioadă intenționez să continui să postez mesaje planetare hathor, imediat ce sunt disponibile.
Curs de vindecare intuitivă prin sunet
Pentru aceia dintre voi care vor să studieze vindecarea prin sunet în timpul anului meu sabatic, am plăcerea să vă anunț că fiica mea vitregă, Jennifer Posada, va facilita un curs online de șase săptămâni, Intuitive Sound Healing Course, ce poate fi practic accesat din aproape orice loc din lume. Pentru mai multe detalii despre acest curs unic, fă click pe titlul menționat mai sus sau vizitează website-ul ei (www.jenniferposada.com).
Pe aceia dintre voi care doresc să studieze vindecarea prin sunet, îi încurajez să ia în considerare urmarea acestui curs. Jennifer este o vindecătoare prin sunet extraordinară, care schimbă viețile în bine, datorită manierei ei unice în care abordează vindecarea prin sunet.
Noi CD-uri cu înregistrări din atelierele de lucru sunt acum disponibile:
La secțiunea the Store, am adăugat două seturi noi de înregistrări din atelierele de lucru: The Art of Egyptian High Alchemy (Arta alchimiei superioare egiptene) și Entering the Mandala: A Chitananada Tantra Retreat (Intrarea în Mandala: o tabără de chitananda tantra). Aceste înregistrări sunt disponibile acum sub formă de CD-uri și/sau mp3-uri ce pot fi descărcate.
The Art of Egyptian High Alchemy (Arta alchimiei superioare egiptene)
Sunt încântat să vă ofer aceste înregistrări din atelierele de lucru, The Art of Egyptian High Alchemy, deoarece ele prezintă noi viziuni personale și învățături neobișnuite referitoare la folosirea alchimiei spirituale pentru a atinge stări înălțate de conștiință. Această abordare unică a alchimiei superioare egiptene include The BAROD, o meditație psiho-acustică care îți activează conexiunea cu Sufletul Celest (BA-ul) și o excursie mitică în natura feminină și misterele reconfortante ale zeiței nopții-cerului, Nut. Combinația acestor abordări face din acest atelier de lucru un catalizator foarte puternic al transformării personale, prin intermediul sistemului alchimiei superioare egiptene. Setul conține șaptesprezece meditații acustice ce extind mintea. Click aici
Entering the Mandala: A Chitananda Tantra Retreat (Intrarea în Mandala: o tabără de Chitananda tantra)
Chitananda Tantra este punctul culminant al numeroșilor mei ani de studiu și explorări în șamanismul BonPo, budismul tibetan, taoism și formele de yoga din India antică. El este un sistem de tantra interioară (practici energetice pentru minte), reprezentând o metodă elegantă și foarte eficientă de atingere a eliberării de sine sau Iluminării, fără a fi necesară adoptarea unei anumite filosofii sau tradiții spirituale.
Chitananda tantra reușește această performanță extraordinară prin intermediul artei de a-ți antrena creierul/mintea să intre în stări de conștientă eliberatoare și extatice. Aceste stări neobișnuite ale corpului/minții îți oferă un acces imediat la natura transcendentă (sau bodhicitta), care nu e limitată de timp, spațiu sau circumstanțe. Cele paisprezece meditații acustice, ce conțin această formă unică de tantra, vor genera transformări profunde, atât pentru practicanții începători, cât și pentru cei avansați.
O nouă completare la secțiunea Listening de pe website:
O meditație acustică nouă, numită Lament For Whales (Elegie pentru balene), a fost postată în secțiunea Listening de pe website. Poți găsi meditația acustică intrând pe secțiunea Listening, de pe adresa www.tomkenyon.com. Defilează în josul titlurilor, până găsești Lament For Whales.
Filmul „Song of the New Earth/Cântecul noului Pământ”
După cum se poate să știi, timp de peste trei ani am îngăduit unei echipe de filmare să mă însoțească în întreaga lume și să-mi ia interviuri. Mulți dintre voi ați plătit pentru acest film, întrucât ați dorit să vedeți un film despre munca mea, care este sunetul și predarea. Filmul e finalizat și e posibil ca mulți dintre voi să-l fi văzut deja. Oricare au fost motivele, o mare parte din învățături au fost eliminate din versiunea ecranizată a filmului. DVD-ul extins conține totuși filmul complet și mai multe secvențe de film cu mine în timp ce predau, precum și ședințe de intonare de sunete, care nu sunt în film. Din perspectiva mea, el este o introducere excelentă în activitatea mea și în puterea sunetului. De fapt, titlul este „Song of the New Earth, Tom Kenyon and the Power of Sound/Cântecul noului Pământ, Tom Kenyon și puterea sunetului”.
De la filmul în sine, nu primesc nimic sub formă bănească, dar primesc de la DVD-urile pe care le vindem la secțiunea Store de pe website-ul nostru. Dacă vrei să mă susții, te încurajez să cumperi DVD-ul direct de la noi. Ni s-a spus că va fi disponibil prin noiembrie, iar de îndată ce-l vom avea în stoc îl vom pune în secțiunea Store. Dacă te-ai înscris pentru a primi înștiințări din partea mea, vei primi un email imediat ce DVD-ul ne va parveni. Dacă vrei să te abonezi la înștiințări și/sau programul meu viitor, mergi la Contact, pe website-ul nostru (www.tomkenyon.com).
În încheiere, intenționasem să scriu o scrisoare personală de mulțumire către toți cei care au contribuit și au făcut posibil acest film, prin donațiile lor binevoitoare către Woody Creek Pictures și Sophia Films. Pentru că regizorul și producătorul au refuzat să-mi dea acces la numele și adresele voastre de email, aș vrea să folosesc această ocazie, ca să vă mulțumesc din toată inima pentru generozitatea voastră. Cred cu adevărat că filmul va deschide multe inimi și minți.
©2014 Tom Kenyon Toate drepturile rezervate www.tomkenyon.com
Ai permisiunea să copiezi acest mesaj și să-l distribui în orice mijloc mass-media dorești, atât timp cât nu ceri bani pe el, nu îl modifici în niciun fel, recunoști meritul autorului și incluzi această notă integrală de copyright. Dar nu ai permisiunea să postezi meditațiile acustice pe niciun website, să le împărtășești sau să le folosești în vreo înregistrare, fără permisiunea scrisă a autorului.
Notă: Dacă acest mesaj planetar ți-a fost trimis mai departe și ai dori să primești postări viitoare, fă click aici sau intră pe website, apoi pe Contact și „optează” să le primești și/sau programul lui Tom și newsletter-ele. Nu facem cunoscută adresa ta de email.