Holonul solar
Un mesaj planetar hathor prin Tom Kenyon
Vă oferim informații despre Holonul solar în acest moment deoarece la nivel colectiv intrați într-o tranziție profundă și precară în conștiința planetară.
Ca în cazul oricărei percepții, cunoașterea dobândită depinde de perspectiva din care o situație este privită.
În această privință, nu suntem diferiți de voi. Doar că noi privim din alte dimensiuni ale conștiinței situația voastră dificilă și potențialele ei.
Asupra situației voastre noi avem diverse perspective. Vom fi cât mai succinți posibil, ca să ajungem la Meditația acustică. Considerăm totuși că aceste perspective vă pot fi de folos.
Așadar… să începem beguine-ul*, căci în univers totul este un dans al luminii, energiei și materiei.
[*În engleză, Begin the beguine, titlul unui binecunoscut cântec compus de Cole Porter în 1935 și introdus în același an într-un musical de pe Broadway. Beguine este un dans similar foxtrotului, bazat pe un dans originar din insulele Martinica și Sfânta Lucia. N.t.]
Din perspectiva celor mai înalte dimensiuni la care am ajuns, pe care noi le numim Aethos, nu există conflict. În întinderea infinită a serenității, toate polaritățile sunt soluționate. Vasăzică, din această perspectivă, tot ceea ce se desfășoară în experiența voastră pe Pământ constituie o etalare tranzitorie de lumină și energie, care are o natură ca de vis. Nu are substanță. Este o manifestare magică a Minții Cosmice.
Cu toate acestea, lucrurile „se îngreunează un pic” pe măsură ce conștiința coboară din această dimensiune înaltă și pătrunde în coliziunea particulelor subatomice – coliziunile luminii, energiei și materiei, care sunt Dervișii rotitori atomici responsabili de lumea voastră senzorială. Într-adevăr, din perspectiva întrupării pe Pământ, serenitatea minții e greu de găsit.
Ajungând mai jos pe Pământ, ca să spunem așa, vă aflați în mijlocul unor Noduri de haos imense. Unele dintre ele vă afectează clima, oceanele, ecosistemul, domeniul politic, tulburările sociale și chiar existența civilizației așa cum ați cunoscut-o. Nu fiți descurajați de această avalanșă de schimbări, căci ea este în mod real și foarte sigur o ocazie de a evolua într-un ritm accelerat.
Cei care refuză să evolueze vor involua. A pluti pe vânturile schimbării în avantajul vostru spiritual este, din toate perspectivele noastre, un lucru înțelept de făcut.
Una dintre marile dificultăți din această tranziție planetară este aceea că vitalitatea mentală, emoțională, fizică și spirituală vă poate fi secătuită foarte mult. Ne referim aici la vitalitatea KA-ului (corpul de energie subtilă) și KHAT-ului vostru (corpul fizic). Această pierdere de vitalitate vă poate afecta la numeroase niveluri, în maniere complexe.
Din toate perspectivele noastre, în afară de Aethos care privește toate fenomenele ca pe un vis, e posibil să vină vremuri mai grele și mai provocatoare.
Și totuși, în mijlocul unor astfel de presiuni, puteți să extrageți diamante. Aceste diamante nu provin din acest Pământ, ci iau naștere din conștiința voastră în timp ce vă ocupați de situațiile complexe din viața voastră terestră. Tot ceea ce e necesar pentru a începe cascada de evoluție accelerată este să vă duceți viața de pe o treaptă de conștiință oarecum mai elevată.
Și aici e punctul în care Holonul solar vă poate fi de folos… pentru a vă oferi o poziție avantajoasă în fața efectelor demoralizatoare și epuizante ale acțiunii de a face față la numeroase Noduri de haos foarte complexe.
Sunt multe lucruri pe care vi le-am putea oferi în acest moment, dar am ales Holonul solar întrucât este o formă de foc eteric. Și are capacitatea de a purifica și transforma conștiința în același timp. Este un instrument foarte eficient de accelerare a propriei evoluții.
În perioada Egiptului antic, le-am împărtășit această metodă preoților și preoteselor de la Templul din Dendera. Ea a generat în ei stări de conștiință extrem de elevate prin care puteau comunica cu noi în mod direct. Și le-a permis să se revitalizeze în vederea elevării conștiinței.
În cadrul meditației se folosește o tobă și interacțiunea a trei vocalizări ce transmit coduri acustice.
Dorim să vă explicăm acum trei metode de lucru cu Holonul solar.
Prima metodă (în mișcare)
În felul acesta i-am instruit pe inițiații din Dendera să lucreze cu meditația. Această formă ar trebui însă folosită doar dacă aveți un simț al echilibrului bun.
Stând în picioare cu tălpile depărtate cât lățimea umerilor, fixați-vă atenția în plexul solar. Imaginați-vă că în zona aceasta se află o sferă de lumină, asemenea Soarelui. În interiorul Soarelui se află un ankh alb luminos. Acest ankh vă protejează, întrucât este semnătura energetică a unei dimensiuni spirituale foarte înalte. Și tot el le va transmite KA-ului și KHAT-ului niște energii puternice ce au efecte pozitive asupra vieții. Lăsați fiecare bătaie de tobă să ajungă la sfera de foc eteric din plexul solar. Lăsați Holonul solar să vibreze la fiecare bătaie a tobei și lăsați-vă corpul să se miște în ritm, potrivit înțelepciunii lui înnăscute. Dacă vă simțiți îndemnați, scoateți sunete în timp ce vă mișcați.
A doua metodă (în poziția șezut)
A doua modalitate de lucru cu meditația este în poziția șezut, cu tălpile în contact cu podeaua sau pământul. Toate celelalte lucruri legate de meditație sunt la fel ca în prima metodă. Simțiți ankh-ul alb luminos aflat în mijlocul plexului solar. Lăsați fiecare bătaie de tobă să ajungă la sfera de foc (adică la Holonul solar). Lăsați holonul să vibreze la fiecare bătaie ritmică și lăsați-vă corpul să se miște spontan, potrivit înțelepciunii lui înnăscute.
La fel ca la prima metodă – dacă simțiți îndemnul –, scoateți sunete care rezonează cu ceea ce simțiți și cu mișcările pe care le face corpul.
A treia metodă (în nemișcare)
Cea din urmă modalitate se face în nemișcare, în poziția șezând sau culcat. La fel ca în cele două metode, atenția vă este concentrată pe plexul solar. Simțiți ankh-ul alb luminos în mijlocul sferei de foc. Lăsați sunetele emise de tobă să ajungă la sfera de foc (adică Holonul solar). Lăsați holonul să vibreze odată cu fiecare bătaie. În această metodă – în mod intenționat – nu scoateți sunete și nu vă mișcați corpul fizic. Dar dacă apare în mod spontan un sunet sau o mișcare, lăsați-le să se exprime.
Rezumat
Prima metodă pe care am descris-o mai sus are scopul de a-i permite Holonului solar să vă întărească și să vă purifice. Ea reprezintă piatra de temelie pentru toate formele de utilizare a acestui holon, și vă recomandăm să lucrați cu ea frecvent în acest mod. Acum ne vom îndrepta atenția spre o aplicație interesantă a Holonului solar.
Psihonavigare
Pentru mulți dintre voi, utilizarea Holonului solar pentru a psihonaviga în spațiu și în alte dimensiuni ale conștiinței va fi un subiect interesant.
Există o metodă despre care vrem să discutăm, întrucât formează fundația celorlalte psihonavigări care folosesc Holonul solar. Ea are scopul de a atrage imediat în voi energii cu efecte pozitive asupra vieții, care sunt emise de Soare, astrul aflat în centrul sistemului vostru solar.
Holonul solar este o formă eterică care nu e îngrădită de timp sau spațiu, așa cum este corpul vostru fizic. De asemenea, el se poate deplasa instantaneu în altă dimensiune sau în alt loc din spațiu.
Pentru a atrage din Soare energii cu efect benefic asupra vieții, faceți după cum urmează: După ce ați lucrat câteva minute cu meditația acustică, asigurați-vă că aveți senzația clară a Holonului solar aflat în plexul vostru solar. De asemenea, asigurați-vă că ankh-ul emană energie. Dacă nu simțiți emanații de lumină și/sau energie ce provin din ankh, lucrați cu holonul până când le simțiți.
În continuare, imaginați-vă că plutiți în spațiu în fața Soarelui. Vă veți afla în corpul KA, astfel că nu veți putea fi mistuiți de el. Soarele transmite continuu energie prin intermediul vânturilor solare, numite și curent solar, iar voi veți accesa și valorifica exact acest curent puternic de energii.
Holonul vostru solar se va armoniza cu semnătura energetică a corpului subtil al Soarelui (KA-ul solar) și va atrage în el energii foarte puternice, iar corpul vostru KA va reduce în mod spontan frecvența acestor energii solare, astfel ca ele să fie folosite de corpul fizic (KHAT).
Ce veți face cu aceste energii elevate va fi responsabilitatea voastră. Vă sugerăm așadar cu fermitate să vă folosiți energia elevată în moduri benefice vieții. Toate formele de viață din cuprinsul cosmosului sunt interconectate, iar pe măsură ce ajungeți la stări energetice superioare veți descoperi că e nevoie să aveți o mai mare respons-abilitate.
Aceia dintre voi care sunt psihonauți avansați au capacitatea de a explora alte sisteme stelare, precum și alte dimensiuni ale conștiinței. Atunci când explorați alte dimensiuni ale conștiinței sau alte sisteme stelare, să aveți mereu senzația prezenței ankh-ului. Semnalăm acest aspect vital deoarece ankh-ul vă va proteja dacă explorați din greșeală spații ce nu sunt spre binele vostru. Cu alte cuvinte, nu toate sistemele stelare sau dimensiunile conștiinței sunt binefăcătoare. Unele sunt nefaste, iar dacă, în naivitatea voastră, pătrundeți întâmplător într-un sistem sau într-o dimensiune în care n-ar trebui să vă aflați, ankh-ul vă va proteja.
Am putea spune multe alte lucruri despre Holonul solar și potențialele lui, însă mesajul de față ar ajunge să fie extrem de lung. Toate cunoștințele de care veți avea nevoie pentru a valorifica pe deplin Holonul solar se află codificate în interior, în ankh-ul alb luminos. Meditați asupra acestei chei ce conferă acces la cunoașterea spirituală din dimensiunile mai înalte, iar ea vă va revela tot ceea ce este necesar.
Fie ca Holonul solar și tainele subtile aflate în vânturile solare și în curentul solar să vă poarte pe trepte mai înalte ale conștiinței.
Fie să găsiți numeroase diamante în timp ce trăiți pe Pământ. Iar când timpul aici vi se va încheia, fie să puteți spune, cu autenticitate, că viața v-a fost plină de satisfacții.
Fie ca inima să vă fie găsită mai ușoară ca pana, dat fiind că toate regretele, fricile, mâhnirile și toată mânia se vor fi dizolvat în harul transformator al Luminilor de Diamant.
Hathorii
21 ianuarie 2021
Gândurile și observațiile lui Tom
Meditația acustică Holonul solar are o durată de 11 minute și 13 secunde, iar link-ul care vă va conduce la ea se găsește la sfârșitul acestei secțiuni.
Nu ascultați această meditație acustică în situații care reclamă vigilență, cum ar fi conducerea autovehiculului sau manevrarea unui utilaj.
Căștile stereo de pus pe sau în urechi vă vor oferi o experiență sonică mai bună, cu excepția cazului în care aveți boxe stereo de foarte bună calitate, adecvat amplasate, astfel ca să beneficiați de întreg efectul câmpului stereo.
Socotesc că instrucțiunile hathorilor referitoare la Holonul solar sunt destul de clare, nefiind așadar nevoie să dezvolt subiectul. Am însă de făcut câteva observații cu privire la ankh.
Una dintre cheile importante ale acestei metode rezidă în ankh, pe care hathorii l-au menționat de mai multe ori. Locul lui central în Holonul solar subliniază importanța pe care o are ankh-ul. Într-adevăr, pot spune din proprie experiență că faptul de a medita asupra ankh-ului, așa cum au sugerat hathorii, poate revela o sursă abundentă de cunoștințe de natură spirituală.
Ankh-ul era un simbol foarte important în perioada Egiptului antic. Adesea el era înfățișat trimițând raze de energie de diverse forme, cum ar fi linii de forță și, uneori, un șuvoi de multe ankh-uri mai mici. Aceste emanații de energii subtile erau adesea direcționate de un zeu, o zeiță sau alte figuri, spre o ființă umană sau altă zeitate. Reprezentările ankh-ului care își transmite puterile mistice par să se fi limitat la niște figuri sociale importante, precum faraonii și alte personaje. Cunoașterea ezoterică provenită din Egipt includea însă numeroase tipuri de meditații în care se folosea ankh-ul. Creștinii copți au adoptat ankh-ul drept simbolul lor principal, ce reunea cunoașterea ezoterică provenită din Școlile de Mistere egiptene cu cea din creștinism.
Ankh-ul e alcătuit din trei părți: crucea, reprezentând materia, bucla Shen, care reprezintă domeniul spiritual, și nodul Shen care ne leagă natura spirituală cu materia (și anume corpul). Nodul Shen reprezintă respirația noastră. Cât timp respirăm, spiritul nostru e legat de trup. Dar în momentul morții respirația se oprește, iar spiritul se desparte de corp. El alunecă, simbolic vorbind, prin bucla Shen, intrând în lumile spiritului.
*În mod interesant, un proces similar, chiar dacă de scurtă durată, are loc adesea în stările meditative profunde. În yoga, el se numește kumbhaka sau reținere spontană a respirației, ce apare atunci când mintea intră în tărâmuri de percepții foarte subtile (adică Samadhi). Cercetătorii din domeniul neuropsihologiei care studiază meditația au declarat că, la subiecții care au pătruns într-o stare profundă de meditație, respirația devine adesea foarte superficială sau se oprește cu totul. În timp ce respirația este întreruptă, persoana respectivă alunecă prin proverbiala buclă Shen, fiind liberă să-și exploreze dimensiunile spirituale ale propriei conștiințe. În clipa când corpul are nevoie de mai mult oxigen, persoana va inspira în mod spontan. Oficial vorbind, ceva foarte similar se poate petrece în timpul meditațiilor acustice hathoriene.
Cei care lucrează cu ankh-ul, ca punct central al meditației, îl consideră a fi un canal pentru energii din dimensiunile mai înalte, fiind și o cheie ce deschide domenii ale cunoașterii spirituale. Date fiind experiențele mele cu acest simbol enigmatic, sunt de părere că așa este.
După ce am meditat asupra ankh-ului conform sugestiei hathorilor, am constatat că el deschide, într-adevăr, un extraordinar portal interdimensional ce dă acces la o cunoaștere ezoterică universală și personală. Hathorii mi-au sugerat ca atunci când meditez asupra ankh-ului să lucrez cu meditația acustică Multiversul. Și am descoperit că ea este foarte utilă ca aliat sonic în această acțiune.
Pentru aceia dintre voi interesați să urmărească mai departe această acțiune, am inclus un link către Meditația acustică Multiversul, care durează 11 minute și 26 de secunde. De asemenea, veți găsi un link către mesajul hathor original în care s-au prezentat informații despre Multivers, precum și meditația acustică cu același nume.
Accesarea meditațiilor acustice
Mai jos este un link către Secțiunea Listening/Ascultare.
După ce faceți click pe link, mergeți la sfârșitul paginii și faceți click pe Listening Agreement/Acordul de ascultare. Veți fi apoi conduși la o selecție vastă de meditații acustice, prelegeri, interviuri și fragmente din ateliere de lucru, ce vă sunt disponibile imediat și gratuit, spre uz personal.
Defilați în josul listei de titluri până vedeți ceea ce vă interesează.
Pentru a vă fi mai ușor, am pus ambele Meditații acustice, Holonul solar și Multiversul, în capul listei (începând cu această postare).
Click aici pentru a merge la Secțiunea Listening/Ascultare.
Dacă acest mesaj v-a fost trimis mai departe și linkul nu funcționează, mergeți la secțiunea Listening de pe adresa www.tomkenyon.com
Pentru a citi mesajul hathor intitulat Multiversul, faceți click aici.
Informații care nu au legătură directă cu acest mesaj
The Window of Harmony: A Mini-workshop/Fereastra către armonie: un miniatelier de lucru
Terapie prin sunet pentru reducerea efectelor negative ale stresului
Acest miniatelier de lucru vizează folosirea terapiei prin sunet pentru a reduce impactul negativ al stresului asupra voastră. El face acest lucru prezentându-le nespecialiștilor informații ușor de înțeles despre felul cum acționează creierul/mintea/sistemul corpului vostru pentru a vă intensifica sau reduce reacția la stres. În el sunt incluse patru (4) compoziții muzicale foarte eficiente în diminuarea stresului, care au antecedente demonstrate.
De fapt, simpla ascultare a acestui gen de muzică doar 20 de minute, o dată sau de două ori pe zi, poate reduce în mod spectaculos efectele negative, sporindu-vă sentimentele de stare de bine.
Am creat compozițiile psihoacustice în vederea armonizării sistemului nervos, pentru a intensifica activitatea undelor cerebrale alfa și/sau teta, a căror eficiență în reducerea stresului a fost recunoscută clinic.
Cercetări întreprinse în domeniul muzicii și al terapiilor de vindecare prin sunet, precum și psihoacustica și neuropsihologia au demonstrat cu claritate faptul că anumite genuri de muzică au efecte profunde de vindecare și de reducere a stresului.
(Notă: Cititorii interesați de unele dintre datele științifice din spatele acestor afirmații sunt invitați să intre pe secțiunea Acoustic Brain Research de pe pagina de internet (www.tomkenyon.com) sau să facă click aici.)
În timp ce lumea continuă să se lupte cu provocările actualei pandemii, nivelurile stresului individual cresc într-un ritm alarmant, având efecte negative asupra relațiilor sociale și a societății în ansamblu. De aceea, am ales să ofer patru compoziții foarte eficiente în reducerea stresului, în formatul unui miniatelier de lucru. Acest lucru vă va permite să lucrați în propriul ritm cu aceste creații sonice diferite, în scopul de a vă diminua gradul de stres.
La fel ca în cazul tuturor miniatelierelor de lucru de pe pagina noastră, și acesta este oferit la un preț redus, existând opțiunea de a primi gratuit acest curs, în situația în care aveți dificultăți financiare.
Pentru a vedea o descriere mai detaliată a materialelor de curs, faceți click aici.
© 2021 Tom Kenyon Toate drepturile rezervate www.tomkenyon.com
Nu e permisă folosirea muzicii compuse de mine împreună cu niciun fel de video, grafică, meditație sau copie suprapusă pe ea. Nu e permisă postarea muzicii compuse de mine pe You Tube sau pe alte mijloace mass-media de acest gen. Mesajul în sine se poate copia și împărtăși, dar nu și muzica mea. Dețin drepturile de autor pentru toate compozițiile mele muzicale, și nu este permis ca acestea să fie folosite, distribuite sau copiate în vreo formă, în niciun mediu de comunicare.
Traducere : Ana Nicolai