Fukushima
Un mesaj planetar Hathor, prin Tom Kenyon
Ne vom imparti mesajul in doua parti. Prima parte se va referi la intensificarea Nodului vostru actual de Haos, iar a doua se va referi la centrala nucleara de la Fukushima, Japonia.
Intensificarea Nodului vostru actual de Haos
Spre deosebire de Nodurile de Haos anterioare, acesta este foarte instabil.
Din perspectiva noastra, cauza principala a acestui lucru are legatura cu schimbarile ce au loc in campul magnetic al Soarelui vostru. Intr-adevar, intensificarea acestui Nod de Haos este direct legata de modificarea campului magnetic, prin care trece Soarele vostru.
In aceasta faza a schimbarii campului magnetic al Soarelui vostru sunt prezente anomalii, iar oamenii vostri de stiinta sunt nedumeriti cu privire la cauzele acestui comportament ciudat. Pe masura ce Soarele intra intr-o faza mai dinamica a inversarii magnetice – inclusiv perioada imediat urmatoare schimbarii polilor magnetici ai Soarelui – anticipam intensificari mai mari ale Nodului vostru actual de Haos. Orice dispozitiv tehnologic sau sistem biologic care foloseste campuri electromagnetice este expus la anomalii, in timpul acestei faze din inversarea polilor magnetici ai Soarelui.
Sa nu fiti surprinsi, daca computerele si dispozitivele voastre de telecomunicatii se comporta imprevizibil. Ca organisme biologice, sunteti stresati in continuu de acest Nod de Haos deosebit si, in functie de gradul vostru de sensibilitate, e posibil sa aveti tulburari de somn, instabilitate emotionala, disonanta cognitiva [stare de tensiune care apare ori de cate ori o persoana are in acelasi timp doua opinii, care nu numai ca nu se sustin una pe alta, dar se si exclud. N.tr.], probleme de memorie si o incapacitate de a pune lucrurile intr-o ordine mentala – asa cum obisnuiati sa o faceti.
Desi am pomenit de aceste anomalii in mesajul nostru precedent, suntem de parere ca veti vedea o crestere a acestor fenomene, pe masura ce Soarele vostru intra intr-o etapa mai dinamica din schimbarea campurilor lui magnetice – inclusiv perioada de dupa inversarea concreta a polilor magnetici.
Pentru a gasi o metoda simpla, ce v-ar putea ajuta in timp ce treceti prin fazele de intensificare ale prezentului Nod de Haos, va sugeram sa consultati mesajul nostru anterior, Provocarile cognitive si emotionale din timpul Nodurilor de Haos.
Fukushima
Centrala nucleara de la Fukushima, din Japonia este intr-o faza critica din procesul dezafectarii ei. Asta implica inlaturarea barelor de combustibil, foarte radioactive, de la unul dintre reactoarele avariate. E foarte regretabil ca acest lucru are loc in timpul fazei de intensificare a Nodului vostru actual de Haos, dar asta e natura dualitatii.
Fukushima reprezinta o amenintare ecologica pentru intregul bazin al Pacificului, iar daca radioactivitatea nu este limitata, va ameninta in final ecosistemul intregii planete.
Aceasta este o situatie foarte complexa.
In timpul cutremurului din 2011, la trei dintre reactoare s-au produs accidente nucleare. In prezent, nu exista nicio tehnologie care sa gestioneze acest grad de radioactivitate. Pe langa scurgerea de la depozitele din Fukushima, in care e stocata apa radioactiva, apele subterane care curg sub Fukushima si se varsa in oceanul Pacific sunt contaminate de cele trei accidente nucleare.
Din perspectiva noastra, acest lucru are consecinte cumplite.
Noi va propunem folosirea unei meditatii acustice deosebite, in scopul de a sustine spiritele naturii din aceasta zona, fiintele umane angrenate in actiunile periculoase si decisive de dezafectare a acestei centrale si pentru inspiratia de noi tehnologii care se solutioneze criza. Aceasta meditatie acustica este pentru aceia dintre voi care sunt dedicati, pe termen lung, slujirii planetare.
Daca nu vor apare noi tehnologii, necunoscute in momentul de fata, care sa se ocupe de accidentele nucleare si de contaminarea apelor subterane ce se varsa in oceanul Pacific, situatia de la Fukushima va continua sa existe, in diverse forme, in urmatorii douazeci sau treizeci de ani, cel putin.
Daca va simtiti in acord cu aceasta propunere si rezonati cu sunetele care alcatuiesc aceasta meditatie, va invitam sa va alaturati la aceasta lucrare planetara.
Pentru a participa total la aceasta meditatie acustica si a avea un impact pozitiv asupra situatiei, e necesar sa aveti claritate, tarie vibrationala si perseverenta. Aceasta este o chemare la maiestrie spirituala superioara, in circumstante grave.
Sa vorbim despre cele trei atribute necesare.
Claritatea
Claritatea necesara aici reprezinta recunoasterea faptului ca, in calitate de fiinte creatoare, aveti capacitatea si dreptul – ca fiinte umane ce traiesc pe aceasta planeta, in special in plan colectiv – de a schimba rezultatele. Acest lucru e realizat cu ajutorul unui scop si unei emotii clare. Uniunea gandului si intentiei, cuplata cu emotia coerenta, sunt cele care vor produce cel mai decisiv impact.
Taria vibrationala
Metaforic vorbind, voi inotati in campul de reziduuri ale unui tsunami energetic global.
Sunteti martori la destramarea civilizatiei, asa cum ati cunoscut-o, si la nasterea unei noi civilizatii. Insa o consecinta a unei transformari atat de radicale, intr-o perioada atat de scurta de timp, este aparitia fricii.
Pentru a participa la aceasta meditatie globala, la aceasta forma de serviciu planetar, e necesar ca, temporar, sa va transcendeti reactiile declansate de frica. Ca sa fiti eficienti la acest lucru, e necesar sa intrati intr-o stare foarte coerenta a vibratiei emotionale.
Perseverenta
Intrucat situatia de la Fukushima va continua, in diverse forme, multi ani de zile, aceasta participare a voastra nu constituie o folosire pe termen scurt a maiestriei spirituale. E necesar sa reconsiderati situatia, in meditatie, de foarte multe ori. Sarcina de a va concentra pe ceea ce este de facut – adica, transformarea situatiei de la Fukushima, cu ajutorul starilor foarte coerente ale emotiei, claritatii si intentiei – va reclama atentia, in repetate randuri. Cu alte cuvinte, dupa ce va familiarizati cu meditatia, o practicati din nou, in clipa in care simtiti sa o faceti, si pana cand situatia de la Fukushima este complet rezolvata.
Meditatia
Sunetele care compun aceasta meditatie transmit energii vindecatoare, spiritelor naturii din regiunea din jurul Fukushimei. Ele transmit incurajare spiritelor umane angrenate in misiunea de a dezafecta centrala.
Atunci cand ascultati aceasta meditatie acustica, la modul ideal, veti intra intr-o stare de rezonanta vibrationala, pe care ati putea-o descrie ca extaz, iubire impersonala, apreciere sau recunostinta. In timp ce ramaneti in una dintre aceste stari coerente – sau in toate – pe durata intregii meditatii, va imaginati rezultate pozitive, in orice mod vi se infatiseaza.
Daca nu stiti cum sa intrati in starea de extaz si vreti sa faceti experiente cu aceasta stare coerenta de a fi, va sugeram sa cititi un mesaj anterior, intitulat Extazul si inima, care prezinta o metoda simpla pentru generarea acestei stari de constiinta.
Nu e atat de important ce stare coerenta de constiinta folositi – adica, extazul, iubirea impersonala, aprecierea sau recunostinta. Dar, ca sa fiti eficienti in timpul acestei meditatii, este imperios necesar sa atingeti o stare foarte coerenta, care transcende frica.
Fara sa stiti cum va fi solutionata situatia, mentineti intentia clara ca situatia de la Fukushima e rezolvata, in folosul vietii de pe aceasta planeta.
In plan colectiv, aceasta intentie va pune in miscare un efect al campului cuantic. Aceasta energetica are scopul de a stimula aparitia noilor tehnologii si metode de solutionare a acestei situatii.
Meditatia in sine dureaza 3 minute si 28 de secunde.
Protectia personala
Daca traiti in zona bazinului Pacificului sau in apropierea ei, va sugeram sa consultati un mesaj anterior, intitulat Remediile de lumina. Acesta este un proces al mintii/corpului/spiritului, care va angreneaza aspectele dimensionale superioare, ca sa va protejeze expresia biologica, adica, corpul fizic.
Concluzie
Acest mesaj este o chemare la o forma de lucrare si serviciu planetar deosebita si foarte solicitanta. Veti sti daca ati fost chemati sa participati la aceasta forma de Serviciu Planetar, caci veti simti un raspuns in inima/mintea voastra si o insufletire a fiintei voastre.
Am spus-o inainte si o vom spune din nou, „Calatoria unui Initiat este arta de a aplica constiinta la viata.” Datorita aplicarii ei, dobanditi mai multa maiestrie.
Acelora dintre voi care se simt chemati sa se alature la aceasta forma deosebita de serviciu planetar, va transmitem aprecierea noastra cea mai profunda.
Hathorii
26 noiembrie 2013
Gandurile si remarcile lui Tom
La scurt timp dupa cutremurul din 2011 din Japonia – care a produs daune grave la centrala nucleara Daiichi, de la Fukushima – intr-o zi, in timp ce meditam, m-am trezit pe neasteptate pe o faleza imaginara, ce domina insula Japoniei.
Un lama budist tibetan, pe nume Yabsong Rinpoche, sedea alaturi de mine. A aratat cu degetul in jos si a spus: „In curand, lumea intreaga va suferi la fel ca Japonia.”
S-ar parea ca, din nefericire, vorbele sale se dovedesc a fi profetice.
Sfera de actiune sau scopul acestui mesaj nu este sa ia in discutie numeroasele semnale de pericol ecologic, care duc catre Fukushima. Oricine e interesat sa cerceteze volumul vast si din ce in ce mai mare de informatii, dincolo de tratarea superficiala a crizei, de catre mass-media oficiala, poate gasi multe lucruri pe Internet, dand o cautare cu cuvintele „radiatiile de la Fukushima”, „accidentul nuclear de la Fukushima” si „campul de reziduuri nucleare de la Fukushima”.
Chiar v-as indemna sa va pastrati „ratiunea”, intrucat circula multe informatii eronate si exagerate, cu privire la dezastru. Datele sunt indeajuns de infricosatoare, fara sa mai fie necesar sa se intre in speculatii nefondate. De dragul claritatii, as sugera sa cititi rapoarte realizate de oameni de stiinta cu o reputatie buna – in special cei din domeniile energiei nucleare, ecologiei si stiintelor marine, precum si cei care lucreaza in domeniile cercetarii epidemiologice (insemnand locurile in care cancerul si bolile legate de radiatii cresc in randul diverselor populatii, inclusiv in cele din Japonia si America de Nord). De asemenea, as acorda mai multa credibilitate surselor alternative si recunoscute de stiri. Dupa parerea mea, dintre acestea fac parte – desigur, nelimitandu-se la ele – The Huffington Post (www.huffingtonpost.com), Energy News (www.enenews.com), Simply Info (www.fukuleaks.org), The Guardian (www.theguardian.com), si Greenpeace (www.greenpeace.org).
Informatii contextuale despre meditatia acustica Fukushima
Dupa ce Hathorii mi-au cerut sa transmit prin channeling aceasta meditatie acustica care sa ajute la criza, i-am rugat – scepticul din mine – sa-mi explice cum ar putea schimba aceasta meditatie, cursul unui dezastru atat de real. In definitiv, radiatia de tipul celei care a fost emise de Fukushima este foarte toxica si daunatoare pentru majoritatea formelor biologice de viata, inclusiv pentru noi, oamenii, care ne-am cocotat pe prima treapta a scarii evolutiei – pozitie pe care o consider a fi cu totul nefondata.
Iar ei mi-au explicat ca meditatia acustica se va focaliza pe cele trei domenii mentionate in mesajul lor de mai sus – 1) sa le ajute pe spiritele naturii din zona; 2) sa ii ajute pe oamenii care isi asuma raspunderea unei sarcini atat de decisive, in conditiile cele mai groaznice; si 3) sa ii inspire pe alti oameni, din sectoarele stiintei si tehnicii, sa creeze noi tehnologii, capabile sa se ocupe de provocarile nemaintalnite pe care le aduce Fukushima.
Este interesant ca Hathorii sunt de parere ca, pe langa noile tehnologii de gestionare a radiatiilor, unele dintre aceste noi tehnologii vor fi „bazate pe biologie” si vor fi dezvoltate de cercetatorii din domeniul biologiei celulare, precum si de cercetatorii care lucreaza cu ciuperci si regnul fungi.
Hathorii sustin ca atunci cand Meditatia in sine este folosita cum se cuvine, cei care lucreaza cu ea vor produce, intr-adevar, un efect de camp cuantic, ce poate influenta rezultate viitoare posibile, cu privire la Fukushima. In esenta, cei care lucreaza cu meditatia vor Sari liniile timpului, cum ii spun Hathorii.
Dupa parerea mea, aceasta informatie e foarte importanta, intrucat ofera o intelegere teoretica despre cum ar putea influenta, un lucru atat de efemer ca aceasta meditatie, o situatie atat de groaznica din realitatea tridimensionala. Prin urmare, daca nu l-ati citit deja, va sugerez sa cititi un mesaj Hathor anterior, intitulat Arta de a sari liniile timpului. (Nota: Faceti click pe linkul dat sau intrati pe www.tomkenyon.com si faceti click pe eticheta Hathor. Veti fi condusi la Arhiva Hathor. Defilati in josul paginii, pana intalniti mesajul intitulat Arta de a sari liniile timpului.) [Pentru limba română, in bara de sus de pe pagina Hathor Archives/Arhiva Hathor, veti vedea optiunea Română. N.tr.]
Imi imaginez ca e posibil ca unii cititori sa vrea sa afle ce mi s-a intamplat in timpul procesului de inregistrare si voi face tot posibilul sa-mi descriu experientele, chiar daca, sincer vorbind, consider ca vorbele nu reusesc sa redea amploarea uluitoare a energiilor si asistentei cosmice oferite omenirii, in aceste perioade foarte dificile. Daca nu va intereseaza astfel de subiecte, sariti direct la subtitlul Meditatia, unde explic principiile de baza ale efectuarii ei.
Coborarea unei lumini
Odata cu primele note din primul channeling, care au devenit piesa de baza a inregistrarii, am perceput extrasenzorial un turn de lumina alba, ce cobora din spatiu, in reactoarele de la Fukushima si prin imprejurimi.
In timp ce am inregistrat alte sunete transmise prin channeling, lumina s-a schimbat adesea intr-un gen de flacara violet, pe care am interpretat-o ca pe un efort de a transmuta conditiile energetice dificile. De asemenea, am perceput clar si alte culori din spectrul luminii – indeosebi auriu, argintiu, albastru si mov – care mi-au indicat faptul ca si-au adus sprijinul si numeroase fiinte spirituale din taramurile luminii.
La un moment dat, in timpul procesului de inregistrare – unele inregistrari au avut loc in primele ore ale diminetii – am fost coplesit de patos, in timp ce sunetele canalizate au inceput sa curga din Regnul Devic, catre spiritele naturii din jurul Fukushimei. Pentru o clipa, am fost inundat de o senzatie cumplita de disperare, venita de la spiritele naturii din zona, care a fost atat de puternica, incat am fost nevoit sa opresc inregistrarea si sa ma readun, ca sa gasesc o stare de echilibru emotional, astfel incat sa pot continua transmisia prin channeling.
Cam pe la o treime din inregistrare, probabil ca puteti auzi trei voci distincte, in boxa din stanga, in boxa din dreapta si in boxa din centru. Acestea sunt vocile a trei Devas Inalte (in limbajul meu, insemnand deasupra scalei vibrationale, la jonctiunea dintre planurile Astralul Inalt si Eteric). Pentru mine, aceste voci transmit tarie si forta spirituala, amestecate cu un sentiment bland si gingas de compasiune.
Aceste fiinte extraordinare si-au directionat energia si intentia totala de a sustine atat spiritele naturii din zona, cat si fiintele umane care au de infruntat sarcina infricosatoare de a dezafecta centrala.
Meditatia
Inregistrarea dureaza 3:28 minute.
Chiar daca Hathorii au descris foarte bine meditatia, de dragul claritatii, iata pasii:
1) Intrati intr-o stare emotionala coerenta, cum ar fi aprecierea, recunostinta, iubirea impersonala si/sau extazul. Intrati in mod constient intr-o stare de apreciere, recunostinta, iubire impersonala si/sau extaz, potrivit capacitatii voastre de a patrunde in stari coerente de constiinta. Pentru cei mai multi oameni, cea mai simpla stare coerenta in care sa intre la dorinta este simpla apreciere. Daca sunteti mai experti la aceste lucruri, puteti alege una dintre cele mai complexe stari emotionale coerente, dupa cum doriti. Dar, ca sa fie clar, simpla apreciere este o stare coerenta suficienta, pentru a face ca meditatia sa fie eficienta. Asa cum au afirmat in mod clar Hathorii, e necesar sa va aflati intr-o stare mentala si emotionala coerenta, care transcende frica, pentru ca ea sa fie eficienta.
2) In timp ce ramaneti in aceasta stare emotionala coerenta, ascultati meditatia acustica.
3) Imaginati-va, in orice fel vi se pare natural, ca situatia de la Fukushima e rezolvata, in moduri favorabile vietii.
Acest gen de cunoastere nu e doar o speranta inutila sau o simpla fantezie a noastra. El este tehnologia intentiei, cu ajutorul unirii emotiei coerente cu claritatea mentala.
Aceasta claritate energizata e cea care produce efectul campului cuantic, pe care mi l-au descris Hathorii, atunci cand i-am intrebat cum ar putea o astfel de meditatie sa aduca vreo contributie reala situatiei.
Cu alte cuvinte, pe masura ce aceia dintre noi, din lumea intreaga, practicam meditatia, vom declansa o miscare a energiilor, care se pot grupa in rezultate noi si mai constructive. Va fi greu de prezis cum se va manifesta acest lucru. Dar daca, prin eforturile noastre reunite, meditatia e incununata de succes, m-as astepta sa vad o crestere a serendipitatii si a noilor forme de solutionare creativa a problemelor legate de Fukushima.
Banuiesc ca in sangha [comunitate spirituala. N.tr.] noastra mondiala, vor exista multe variatiuni ale meditatiei. Important este sa lucrati cu ea intr-un mod care vi se par natural si plauzibil. Aceia dintre voi care au experienta in tehnologia rezultatelor, cu ajutorul starilor sufletesti meditative, vor sti, in mod sigur, ce sa faca. Pentru aceia dintre noi care sunt noi in acest tip de meditatie, sugestia mea principala e sa va lasati sa va deprindeti cu si sa fiti invaluiti de emotia coerenta pe care ati ales-o. Pe masura ce „va relaxati” si simtiti cu adevarat coerenta emotiei pe care v-ati ales-o, in cele din urma, veti simti aparand un sentiment intuitiv profund. Acest gen de intuitie vine din inima/mintea voastra si va va arata cum sa continuati, cu ajutorul imaginatiei voastre creative. Cu alte cuvinte, odata ce ati intrat suficient de profund in starea de coerenta si v-ati lansat intentia de a va imagina o rezolvare, in mintea voastra, ideile vor apare in mod spontan.
Unul din multele lucruri pe care le apreciez, cu privire la aceasta meditatie acustica, este acela ca ea e scurta si eficienta. Ea imi aduce foarte rapid starea cerebrala la o stare foarte receptiva si, datorita duratei ei, constat ca pot integra cu usurinta meditatia, in programul meu zilnic.
Aceasta meditatie se face pe cont propriu, oricand alegeti sa o practicati. In acest moment, nu exista planuri de a avea o meditatie mondiala globala, in care sa meditam toti in acelasi moment.
Un lucru important de retinut este ca asta nu e o treaba pe care o faci o singura data. Daca va fi ca acest experiment in constiinta sa dea rezultate, meditatia va trebui practicata de multi dintre noi din intreaga lume, de multe ori, multi ani de zile, daca nu chiar zeci de ani. Intr-adevar, pentru aceia dintre voi care aleg sa intreprinda aceasta forma de serviciu planetar, meditatia este o chemare puternica la prezenta. In plus, acest nivel de munca va reclama un grad de tarie spirituala si de perseverenta care este, pentru cei mai multi dintre noi, fara precedent.
Un gand de incheiere
„Nicio problema nu poate fi rezolvata de pe acelasi nivel de constiinta care a provocat-o.”
Albert Einstein
Click aici ca sa ascultati si/sau sa descarcati Meditatia acustica Fukushima (3:28 min)
©2013 Tom Kenyon Toate drepturile rezervate www.tomkenyon.com
Puteti sa faceti copii dupa acest mesaj si sa le impartasi in orice mijloc mass-media doriti, atat timp cat nu il modificati in niciun fel, nu percepeti bani pentru el, recunoasteti meritul autorului si includeti aceasta nota de copyright. Meditatia acustica Fukushima este doar pentru uz personal si nu poate fi postata pe niciun site de pe Internet.
Informatii care nu au legatura directa cu acest mesaj:
Versiunea extinsa a Meditatiei acustice Fukushima
Dupa ce am lucrat de mai multe ori cu meditatia acustica Fukushima, mi-am dat seama ca vreau sa ascult o versiune mai lunga. Si asta deoarece am descoperit ca aceasta meditatie acustica este un portal foarte puternic catre taramurile de lumina Devic si Angelic. Am creat asadar o versiune a piesei acustice care dureaza o ora si un pic si pe care o numesc Passage Into the Devic and Angelic Realms (Trecerea in taramurile Devic si Angelic).
Vreau sa fie clar ca versiunea de 3:28 de minute, oferita gratuit pe website, este tot ce e necesar pentru a face meditatia in mod eficient. Nu aveti nevoie de nimic altceva care sa sune intelept.
La ora actuala, Passage Into the Devic and Angelic Realms este disponibila doar ca mp3 audio care poate fi descarcat.
Click aici pentru a comanda Passage Into the Devic and Angelic Realms sau intrati pe sectiunea The Store/magazin, de pe website (www.tomkenyon.com).
The Arcturian Anthology /Antologia arcturiana
A doua editie a cartii The Arcturian Anthology a sosit si e gata de a fi expediata. Cartea e insotita de un CD cu meditatii acustice arcturiene, incluzand sunete din Cripta arcturiana de re-nastere. Pentru a comanda cartea, puteti face click pe link-ul de mai jos sau merge la sectiunea the Store de pe website.
Click aici pentru a comanda cartea the Arcturian Anthology, impreuna cu CD-ul.
O noua sectiune Magdalen(e) a fost adaugata pe website:
Ne bucuram sa va semnalam o noua sectiune de pe website, care are la baza lucrarea noastra cu Maria Magdalena. Pe langa link-urile catre The Magdalen Manuscript /Manuscrisul Magdalenei si alte materiale, am incarcat Conversations with Magdalen/Conversatii cu Magdalena, care consta din informatii care nu au fost publicate pana acum. Acest material e oferit gratuit, pentru uzul vostru personal. El nu poate fi impartasit sau postat pe alte site-uri. Puteti face click pe link-ul de mai jos sau intra pe pagina principala, la www.tomkenyon.com si face click pe eticheta Mary Magdalene. (Nota: scriem pe website numele ei asa cum il scriu majoritatea oamenilor, pentru motoarele de cautare. Fiinta cu care lucram ne-a cerut sa-i scriem numele sub forma Magdalen, pentru a diferentia informatiile pe care le primim de la ea, prin Tom, de alte materiale transmise prin channeling existente. Intrucat majoritatea oamenilor ii scriu numele „Magdalene”, vom respecta acest lucru pe eticheta din meniu, pentru motoarele de cautare.)
Click aici pentru a vedea noua sectiune Magdalene de pe website.
Noutati la Sectiunea Listening /Ascultare
Am mai adaugat doua noi fisiere audio, la sectiunea Listening de pe website. Acestea sunt inregistrari live, de la o conferinta sustinuta de Tom pentru The Association for Higher Awareness (AHA, Asociatia pentru Constienta Superioara), din Morristown, New Jersey, in 2011. Conferinta se concentreaza pe The Neuropsychology of Mystical States and Self-healing/Neurofiziologia starilor mistice si a autovindecarii si contine cateva sedinte acustice. Pentru a facilita descarcarea ei, inregistrarea a fost impartita in doua parti, intrucat fiecare fisier audio dureaza aproape o ora. Va rog sa retineti ca – la fel ca toate mp3-urile de la sectiunea Listening – aceste fisiere audio sunt oferite gratuit, pentru uz personal. Ele nu pot fi impartasite sau postate pe alte site-uri.
Click aici pentru a asculta si/sau descarca Lecture/Conferinta
Nota: Mai intai veti fi condusi la pagina cu Agreement/Acordul. Dupa ce sunteti de acord cu Terms and Conditions/Clauzele si conditiile, veti avea acces la toate fisierele audio din sectiunea Listening. Defilati in josul paginii, pana la The Neuropsychology of Mystical States and Self-Healing.
Nota: Daca nu ati primit in mod direct acest Mesaj planetar si ati dori sa primiti postari ulterioare, click aici sau intrati pe website si faceti click pe Contact, apoi „optati” pentru primirea lor. Nu va vom distribui adresa de email.