Oportunitati de evolutie in interiorul Nodului de Haos
Un mesaj planetar din partea Hathorilor, transmis prin Tom Kenyon
15 Aprilie 2010
In acest mesaj planetar, dorim sa ne referim la amploarea tot mai mare a Nodului de Haos in care ati intrat.
Mesajul nostru se concentreaza asupra efectelor subtile si mai putin subtile asupra constiintei voastre, ca urmare a schimbarilor ce se petrec la nivel planetar. Dupa cum am spus in mesajul nostru anterior, sunt tot mai greu de previzionat cu exactitate evenimentele seismice si vulcanice, fiindca ati intrat intr-o etapa extrem de instabila.
In luna octombrie a anului trecut, noi prevedeam ca urma sa intrati intr-un Nod de Haos, care va duce la niveluri tot mai mari de haos, si ca guvernele si institutiile voastre vor avea dificultati in lupta cu acestea. Si, intr-adevar, acest lucru se si petrece, de la tipare extreme si aberante ale vremii, peste tot in lume, la o intensificare acuta a activitatii seismice, sau la actualele eruptii ale vulcanului din Islanda. Aceste manifestari diferite ale Nodului de Haos vor continua sa se inteteasca si sa interactioneze in moduri creative si imprevizibile.
Mesajul nostru nu se concentreaza pe provocarile de natura fizica cu care va veti confrunta, pe masura ce Nodul de Haos isi mareste sfera de actiune, ci mai curand pe oportunitatile de evolutie ce va asteapta, daca sunteti pregatiti sa le revendicati.
In primul rand, haideti sa postulam o idee care poate fi noua pentru unii dintre voi, dar cunoscuta de multa vreme de catre altii.
Atunci cand privim Pamantul, il vedem in mare masura la fel cum va vedem pe voi – o geometrie stralucitoare de lumina, in forma de ou. Ca si voi, Pamantul are canale pentru energia subtila. In corpul vostru, aceste canale de energie subtila sunt cunoscute sub denumirea de meridiane, fiind legate de forta de viata a organelor voastre vitale, sau sub numele de nadis-uri, un sistem mai complex si mai subtil de canale energetice legate de chakre.
Pamantul dispune de propria sa retea de canale de energie subtila. Unele dintre acestea se numesc linii ley. Ele sunt canale pentru curgerea energiei subtile prin corpul Pamantului, similar canalelor voastre de energie subtila. Insa, desigur, energiile care circula prin interiorul Pamantului sunt mult mai puternice decat cele care circula prin corpul vostru. Dar, de buna seama, exista o stransa legatura intre meridianele/nadis-urile voastre si liniile ley ale planetei voastre.
Planeta voastra intra intr-o noua faza a procesului sau de inaltare. Iar acest fapt e semnalat de multi factori, pe unii dintre ei putandu-i detecta, pe altii nu. Doi dintre acesti factori au de-a face cu miscarile tectonice si cu activitatea vulcanica.
Inaintea unui cutremur sau a unei eruptii vulcanice, are loc o miscare masiva a energiei subtile care circula prin liniile ley ale Pamantului (in preajma unui eveniment seismic). Aceasta deplasare a energiilor subtile are loc inaintea producerii miscarilor tectonice. Schimbarile tectonice sunt cele care creeaza sau genereaza activitatea seismica, dupa cum a declarat in mod clar stiinta voastra. Insa, inaintea unui cutremur, afluxul de energie subtila de-a lungul meridianelor (liniilor ley) survine cu ore, zile si chiar saptamani inaintea producerii cutremurului si/sau a eruptiei vulcanice in sine. El este vestitorul evenimentului fizic. Iar noi dorim sa ne referim la aspectul energetic subtil al activitatii seismice si vulcanice, fiindca aceste fluctuatii de la nivelul meridianelor Pamantului – sau al liniilor ley – va afecteaza in mod direct.
Multi dintre voi simt reactii rezonante in corpul lor. Asta inseamna ca, atunci cand energia subtila, asociata cu un viitor cutremur sau o viitoare eruptie vulcanica, se misca printr-una dintre liniile ley ale Pamantului, poate aparea o miscare corespunzatoare in sistemul vostru de meridiane. E ca si cum ati deveni un barometru pentru ceea ce urmeaza sa se petreaca. Unele persoane sunt mai sensibile decat altele si, de aceea, efectele vor fi mult mai pronuntate la acestea dintai. Persoanele sensibile pot fi receptive la energile subtile ale schimbarilor terestre, de la o distanta de mii de mile fata de evenimentul in sine. Dar, chiar si aceia care sunt mai putin sensibili pot resimti efectele. Intrucat activitatea seismica si vulcanica se intensifica, multi dintre voi simtiti o crestere a acestor reactii rezonante bizare in corpul vostru. Si acesta e subiectul asupra caruia vrem sa ne indreptam acum atentia.
Noi intelegem si recunoastem consecintele cumplite ale activitatii seismice si vulcanice din realitatea voastra tridimensionala, dar am dori sa stiti ca aceleasi evenimente creeaza deschideri energetice, portaluri evolutive in care voi puteti patrunde.
Ele vestesc nu doar schimbarile de la nivelul scoartei Pamantului fizic, ci sunt si vestitorii transformarii constiintei umane si planetare.
Permiteti-ne sa descriem unele dintre efectele la nivel fizic si emotional pe care le produc aceste energii subtile legate de activitatea seismica. Retineti ca, atunci cand un cutremur sau o eruptie vulcanica sunt iminente, are loc o revarsare de energie subtila prin meridianele sau liniile Ley ale Pamantului, in perioada premergatoare producerii acestor evenimente. Concomitent, in corpul vostru fizic au loc reactii rezonante, mai ales in cazul acelor persoane sensibile la astfel de fenomene. Atunci cand are loc o miscare a acestei energii subtile prin sistemul vostru de meridiane, se pot manifesta tot felul de fenomene ciudate.
Acestea includ, nelimitandu-se desigur la acestea: intensificarea unor probleme legate de memoria pe termen scurt, episoade de bufeuri si frisoane temporare, disconfort fizic inexplicabil si chiar dureri care par sa apara fara motiv, dupa care dispar.
De asemenea, puteti avea scurte momente in care vi se perinda prin minte toate problemele. Iar episoadele de scadere subita a nivelului energetic se vor inmulti. In aceste stari energetice ciudate, va veti simti ca si cum sunteti brusc lipsiti de energie. Am vorbit despre aceste stari in mesajele precedente, dar tot mai multi oameni se vor plange de oboseala, epuizare si, in acelasi timp, de incapacitatea de a avea un somn odihnitor. Se vor inmulti si starile de somnolenta. Daca va aflati in locuri in care va puteti intinde, sau macar inchide ochii, aceasta e cea mai buna cale de a trece peste aceste fenomene specifice. Atunci cand se manifesta aceste stari, deseori, insa nu intotdeauna, acestea sunt un efect al fluxurilor seismice de energie subtila, care circula prin sistemul energetic al Pamantului sau liniile ley.
Acestea sunt timpuri in care Pamantul insusi isi transforma nivelurile de constiinta planetara, iar voi va puteti atarna de pulpana lui, ca sa zicem asa. Cata vreme Pamantul insusi isi transforma constiinta, in acele momente, puteti intra si voi in stari profunde de constiinta. Sfatul nostru e sa va detasati de lume si sa va abandonati experientei de a va cufunda in lumea voastra launtrica. Unii vor patrunde in realitatea lumii launtrice, proces ce are imense efecte vindecatoare si datatoare de putere. Altii nu vor simti decat ca sunt „scosi din circuit” si nu-si vor mai aminti ce anume s-a intamplat. Dar daca, in acele momente, va puteti permite sa va odihniti, chiar in mijlocul activitatilor voastre zilnice, veti avea mari beneficii.
Uneori, unii dintre voi ar putea avea reactii opuse acestora. Ati putea simti cum corpul vostru intra intr-o stare de agitatie, aparent fara niciun motiv, ca si cand vi s-ar accelera metabolismul. Daca veti fi constienti de energiile subtile, veti observa ca aceste stari sunt generate de corpul vostru subtil de energie (cum ar fi KA-ul), ce vibreaza mult mai intens decat de obicei. Aceasta senzatie de accelerare vibrationala poate dura putin sau chiar cateva ore. In aceste stari de super-constienta, ati putea percepe o descarcare de informatii cosmice si/sau de Lumina spirituala. Ati putea de asemenea descoperi ca, in mod spontan, in corpul vostru se deschid noi canale de energie subtila, fapt ce determina amplificarea fluxurilor de energie subtila care circula prin aceste canale. Oricat de ciudate ar putea parea aceste stari fizice si mentale, ele sunt adevarate demaraje evolutive. Din pacate pentru ritmurile voastre biologice de pe parcursul zilei, aceste stari unice mentale si fizice apar, adeseori, in momente nepotrivite. Daca va puteti simti bine cu ele si puteti intelege ca ele sunt daruri pentru evolutie, puteti beneficia enorm de pe urma lor.
In timp ce Holonul Echilibrului si Holonul Inaltarii – transmise in comunicarile anterioare – va pot fi de folos in mod cert (si pot fi activate spre binele vostru), nu exista nicio posibilitate de a scapa de efectele fizice ale acestor evenimente seismice asupra corpului si constiintei voastre. Asadar, recomandarea noastra este sa le acceptati, in loc sa le opuneti rezistenta. Considerati-le drept ceea ce sunt – niste oportunitati de evolutie.
Odata cu acest mesaj, prezentam in premiera Acordarea Dimensionala a Inimii. La sfarsitul acestui mesaj, veti gasi un link pentru a accesa aceasta meditatie acustica. Ea este o acordare neobisnuita, fiindca vine din viitor si dintr-o energie a Pamantului care nu exista inca in prezentul vostru.
Va sugeram sa o ascultati in acelasi mod pe care vi l-am sugerat pentru ascultarea Acordarii Dimensionale a Glandei Pineale. In timp ce ascultati, indreptati-va constienta in chakra inimii si imaginati-va ca sunetele pe care le auziti ies din centrul energetic al inimii. Acest cod de Inaltare va va ajuta inima sa se echilibreze si sa gaseasca alinare si sprijin, intr-un aspect viitor al Pamantului vostru. Scopul sau este sa va sustina in timpul evenimentelor haotice si instabile ce se desfasoara in jurul vostru. Sunetele sunt esenta vibratorie a unui nou Pamant – un Pamant inaltat. Este promisiunea unei noi lumi, iar in adancul inimilor voastre, voi purtati semintele acelei lumi.
In final, dorim sa recunoastem ca vremurile in care pasiti sunt dificile. In acelasi timp, traversati pragul catre o inaltare evolutiva extraordinara.
Indiferent de locul in care traiti pe Pamantul vostru, indiferent de situatia voastra sociala sau de circumstantele cu care va confruntati, daca veti accepta ceea ce se desfasoara in fata voastra ca pe un dar pentru evolutie, va veti inalta in constiinta si veti trece, cu gratie si umor, prin portalul care este Nodul de Haos.
Hathorii
15 aprilie 2010
Gandurile si remarcile lui Tom
Dupa cutremurul puternic din Haiti, Hatorii mi-au spus ca vor fi mai multe cutremure mari, violente, de-a lungul Cercului de Foc (vezi Mesajul Planetar intitulat „Haiti si Nodul de Haos”, 13 ianuarie 2010).
Dupa cum spun ei, aceste cutremure se vor produce la distanta relativ apropiata unele fata de altele, semnaland o schimbare energetica importanta in procesul de inaltare a Pamantului. (Nota: „la distanta relativ apropriata unele fata de altele” este mai mult decat un termen relativ, atunci cand avem de-a face cu fiinte din afara perceptiei noastre spatio-temporale si cata vreme ele chiar nu au un simt al timpului liniar, asemenea noua). Insa, spunand acest lucru, Hathorii mi-au indicat ca acel cutremur din Chile, de 8,8 grade (27 februarie 2009) a fost unul dintre aceste cutremure violente.
Ei au mai spus ca recentul cutremur de 7,2 grade din Baja, California (16 martie 2009), care a afectat o suprafata mare, inclusiv Los Angeles-ul, a fost un alt cutremur dintre acelea violente, care indica, dupa cum spun ei, o importanta schimbare energetica in procesul de inaltare a Pamantului.
Cei interesati in seismologie pot gasi si un comentariu interesant pe care mi l-au transmis Hathorii, imediat dupa cutremurul din Baja. Conform celor spuse de ei, acest cutremur a fost, de fapt, punctul de mijloc al unei schimbari tectonice care urmareste, in decursul istoriei, Imperial Valley si un cutremur ce s-a produs acolo in 1979 (dar si de-a lungul granitei SUA/Mexic). Acel cutremur a avut o intensitate de 6,5 grade, dupa cum a declarat US Geological Survey. Hathorii mi-au spus ca punctul de mijloc al acestei schimbari tectonice indica o intensificare (nu o diminuare) a activitatii seismice din regiune. (Luati in considerare faptul ca eu doar redau ceea ce mi-au spus ei. Nu pretind ca inteleg legatura pe care ei o fac intre cutremurul din 1979, din Imperial Valley, si recentul cutremur din Baja).
Ei au mai spus sa ne asteptam in continuare la cutremure de mare intensitate, nu numai in aceasta zona, ci si in intreaga lume, mai ales in zona Cercului de Foc (o zona seismica fierbinte, care trece prin Asia, Indonezia, Australia, Noua Zeelanda, pana pe coasta de vest a Americii de Nord si de Sud).
Imediat dupa prima eruptie recenta a vulcanului din Islanda, Hathorii mi-au spus ca fenomenul va lua amploare. Si intr-adevar, in timp ce scriu aceste randuri, au avut loc eruptii ulterioare, cea mai recenta paralizand transportul aerian in cea mai mare parte a Europei, datorita cantitatii considerabile de cenusa vulcanica din aer, ce poate avaria grav motoarele avioanelor, provocand prabusirea lor.
Este clar, cel putin in mintea mea, ca suntem in mijlocul Nodului de Haos pe care Hathorii l-au prevestit in octombrie, anul trecut (vedeti Mesajul Planetar intitulat „Noduri de Haos si Acordari Dimensionale”, 8 octombrie 2009, din Arhiva Hathorilor).
Conform Hathorilor, atat evenimentele seismice/vulcanice actuale, cat si cele ce vor urma, vor inaugura accelerarea procesului de inaltare.
Nu am inteles exact ce au vrut sa spuna prin asta, dar acum imi este tot mai clar ca Hathorii privesc activitatea seismica si vulcanica nu doar prin prisma efectelor fizice evidente, ci si a unor efecte mai subtile si mai putin vizibile asupra constiintei umane si planetare (adica constiinta oamenilor si a insasi planetei).
Atat eu, cat si prietenii si partenerii mei, putem confirma aberatiile stranii despre care vorbesc Hathorii in acest Mesaj Planetar, inclusiv ciudatele stari de disconfort fizic si temporar din corp, tulburarile de somn, problemele cu memoria pe termen scurt si ceea ce eu numesc sindromul creierului incoerent – o degradare temporara a modului obisnuit de gandire, dar si a capacitatilor de ordonare si solutionare a problemelor. In aceste episoade ciudate si, din fericire, de scurta durata, eu unul simt ca si cum IQ-ul mi-ar scadea cu zeci de puncte, dupa care revine la „normal”, in mod inexplicabil.
Si mai sunt si caderile bruste ale nivelului de energie. Atunci cand se intampla aceste scaderi energetice, am senzatia ca tocmai am fost scos din priza. Sunt coplesit de o senzatie de epuizare si/sau somnolenta. Daca am de indeplinit o sarcina, pot trece peste dorinta de a ma odihni, insa daca nu am ceva important de facut, am un profund sentiment intuitiv ca ar trebui sa ma intind si ca, indiferent ce inseamna aceasta stare, sa o las sa treaca prin mine.
Considerente medicale
Daca aveti aceste stari fizice de disconfort, despre care vorbesc Hathorii in acest mesaj, e posibil sa aveti de-a face cu reactii rezonante la nivelul corpului, asa cum sugereaza ei. Sau, s-ar putea sa aveti o problema de sanatate. Daca simtiti mai mult durere decat disconfort, iar daca durerea persista, in loc sa se disipeze de la sine, atunci, v-as sugera sa va consultati practicianul in domeniul vindecarii, ca sa fiti siguri.
Daca sesizati o pierdere reala a constiintei (ca in cazul lesinului sau adormirii incontrolabile), atunci s-ar putea sa aveti o problema serioasa de sanatate, inclusiv o apnee a somnului. In acest caz, ar trebui sa cereti sfatul medicului. Pentru a fi cat mai clar, tipul de scadere a nivelului energetic despre care vorbesc Hathorii este o pierdere brusca, inexplicabila a energiei, o senzatie de moleseala si/sau o dorinta de a dormi. Desi impulsul poate fi destul de puternic, el poate fi controlat. Cu alte cuvinte, ar trebui sa puteti „continua sa continuati”, in ciuda dorintei puternice de a va odihni sau de a motai.
Incetinirea ritmului si arta de a va abandona
In ceea ce ma priveste, am ajuns sa recunosc ca nu are niciun rost sa lupt impotriva acestor momente de scadere subita a energiei. Iar daca imi pot face timp sa ma intind si sa intru intr-o pana personala de energie, am adesea senzatia ca intru intr-o ciudata stare de somn sau de semi-constienta. Uneori, in timpul acestor episoade de scadere a energiei, simt ca ma aflu in cadere libera prin spatiul launtric al mintii mele, acesta fiind un fenomen foarte ciudat.
Am descoperit ca, daca nu fac nimic altceva decat sa ma las in voia lor, caderile in gol ma conduc in alte taramuri ale fiintei mele, unde sunt hranit si intregit. Aceste lumi interioare ale constientei mele imi apar sub forma unor vise pline de viata, iar unele dintre ele sunt chiar extraordinare si reconfortante.
In mod oficial, sunt si momente in care intru intr-o profunda stare de semi-constienta, din care ies fara niciun fel de cunostinta a ce s-a intamplat. Toate acestea imi amintesc de o zicala despre sfarsitul timpului, atribuita nativilor americani Hopi: atunci cand lucrurile se accelereaza, incetineste ritmul.
Hathorii spun ca, in timpul acestor stari de lipsa a energiei, noi suntem adesea influentati de activitatea seismica si/sau vulcanica ce se manifesta undeva, pe Pamant, si ca o usa din spatele vălurilor se deschide temporar. De buna seama, este o alegere personala daca sa pasim sau nu prin aceste usi si, totodata, ce facem cu ceea ce descoperim acolo.
Atunci cand privesc o stare subita de diminuare a energiei ca pe o oportunitate neasteptata de evolutie, chiar daca ea este o stare foarte ciudata, opun cat mai putina rezistenta.
Atat eu, cat si unii dintre prietenii si colegii mei, am trecut si prin starile de agitatie fizica si mentala la care se refera Hathorii. De fapt, acum, cand scriu aceste Ganduri si remarci, este ora 4:46 dimineata. Am fost trezit de una dintre acele senzatii ca sunt la turatie maxima, si m-am hotarat sa lucrez putin. Cu toate acestea, uneori, aceste stari de hiperactivitate fac imposibila orice fel de munca practica. Ele pot fi destul de intense si, in astfel de cazuri, tot ce pot face este sa ma las purtat de valurile acestei energii.
Cateodata, aceste stari de alerta chiar par sa declanseze fluxuri de energie subtila in interiorul meu. Uneori, sunt trezit dintr-un somn profund de o manifestare subita de luminozitate in nadis-urile mele (canalele de energie subtila legate de chakre). Iar cateodata, simt, asa cum au aratat Hathorii, o descarcare de informatii cosmice si/sau de Lumina spirituala. In cazul meu, aceasta descarcare se face prin chakra coroanei sau chakra inimii, insa altii au observat ca informatiile patrund in ei in moduri diferite.
Suntem fiinte unice si, de aceea, o descarcare cosmica (cum o numesc eu) se va exprima si va veni in moduri specifice. In cele din urma, atunci cand ma ma las in voia acestor stari de hiperactivitate fizica si mentala, ma simt adesea intregit de ritmul crescut al vibratiei corpurilor mele subtile. Un lucru esential, ca si in cazul starilor de diminuare a energiei, mentionate mai devreme, e sa le acceptam ca pe niste catalizatori ai evolutiei, sa ne abandonam fenomenului si sa ne lasam dusi de curent.
O mare parte din ceea ce traim in viata este intr-adevar influentat de modul in care noi o proiectam in mintea noastra. Astfel ca, pentru mine, atat aceste stari de diminuare a energiei, cat si cele de energie in exces devin tot mai mult ciudate daruri energetice, ce indeparteaza vălurile dintre lumi.
Acordarea Dimensională a Inimii
Acest subiect referitor la ceea ce salasluieste dincolo de văluri ma conduce la Acordarea Dimensionala a Inimii, mentionata in acest Mesaj, si la acea poveste ciudata si amuzanta despre cum au prezentat Hathorii aceasta Acordare.
Atunci cand Hathorii m-au informat ca doreau ca eu sa inregistrez Acordarea Dimensionala a Inimii, mi-au spus ca acele coduri acustice imi vor fi aduse din viitor. Si ca aceste coduri acustice speciale il vor conecta pe ascultator cu un Pamant din viitor, nu cu Pamantul de acum.
Si mi-au mai spus ca ei vor face cunoscute aceste sunete – la fel ca si cu multe alte sunete ale lor, transmise in ultima vreme – in primele ore ale diminetii, pe la 3 dimineata, ca sa fiu cat mai exact.
Asadar, cateva zile mai tarziu, m-au trezit la 3 dimineata si au inceput sa descarce tiparele acustice, in studioul meu. Stradania de a inregistra a durat vreo 5 zile, iar fiecare sedinta s-a incheiat odata cu ivirea zorilor.
Lucrul cel mai ciudat, pe langa insistenta lor ca aceste coduri acustice vin din viitor, a fost ca sase dintre cei treisprezece Hathori, ce formeaza grupul meu, au fost prezenti – ii percepeam prin clarvedere – atat la inregistrare, cat si la mixajul sunetelor, in forma lor finala. Acest lucru nu mi se mai intamplase pana atunci.
Odata ce m-am acordat la tiparele energetice pe care doreau ca eu sa le exprim prin sunet, mi-au acordat cu precizie vocea, spunandu-mi, literalmente, cand sa imi schimb vibrato-ul sau cand sa modific sunetele vocalelor, s.a.m.d. Repet, acest lucru nu se mai intamplase vreodata. Ca sa fiu clar, atunci cand transmit sunete dintr-o anumita sursa, sunetele imi sunt date aproape simultan ca sa le exprim, insa, in mod obisnuit, nu am un dialog continuu in timp ce dau glas sunetelor, iar fiintele ce reprezinta sursa nu sunt „chiar acolo” – la nivel de clarvedere – alaturi de mine, spunandu-mi cum sa procesez sunetele.
Cand a venit momentul sa mixez cele 16 piese vocale intr-o singura piesa stereo finala, ei au fost din nou foarte insistenti. In toate cele intamplate, a existat si un moment hazliu pentru mine, pe langa senzatia cu adevarat ciudata ca am langa mine sase Hathori, inalti de 3,5 – 4 metri, inghesuiti in micul meu studio acustic. Ori de cate ori incepeam sa ajustez vreun egalizator de sunet, amplasarea unui sunet in campul stereo, sau volumul unei anumite piese in raport cu toate celelalte, ma anuntau ca aceasta inregistrare trebuia realizata conform simtului lor estetic, si nu al meu. Au continuat sa-mi explice ca acele coduri acustice erau, fara exagerare, din viitor si ca acesta era motivul pentru care Acordarea nu mi se parea tocmai in regula.
Am vrut sa modific Acordarea, astfel incat sunetele sa se potriveasca cu simtul meu estetic. Ei insa au tinut mortis sa-mi spuna ca sunetele erau acordate cu simtul lor estetic si cu o realitate viitoare a Pamantului. Intr-un final, mi-au spus ca Acordarea va capata inteles si pentru mine, si ca, deocamdata, trebuia sa am incredere in ei.
Astfel ca am creat aceasta Acordare, conform instructiunile lor foarte precise. Este interesant ca am terminat de facut inregistrarea in urma cu vreo sapte saptamani. Hathorii mi-au spus atunci ca ma vor anunta cand e momentul sa o lansez, si sa stau linistit pana atunci. Iar pentru ei, lansarea acestui cod acustic special pentru inaltare va corespunde cu o energie planetara de mare importanta si ii va ajuta pe cei care il asculta sa se acordeze la un nou Pamant si la un nou tipar vibrational al vietii.
Atunci cand ascult aceasta Acordare Dimensionala a Inimii, concentrandu-mi atentia in chakra inimii, simt adesea ca in chakra inimii mele se rotesc geometrii complexe. Un portal, asemanator unei gauri de vierme in spatiu si timp, se deschide adesea in fata mea si simt ca un nou Pamant pluteste prin spatiu. Adeseori, sunt profund miscat de sunetele balenelor, care sunt o parte intima din aceasta piesa acustica; iar cateodata le simt rasunand in inima mea larg deschisa. Alteori, simt ca sunetele lor ma conecteaza cu o linie energetica care este atat a Pamantului, cat si dincolo de el.
Imi imaginez ca alti ascultatori vor simti aceste sunete in moduri unice pentru ei, deoarece asa cum se intampla cu orice, perceptia este un atribut al celui care percepe.
Am facut experiente cu mine, ascultand doar Acordarea Dimensionala a Inimii, apoi in tandem cu Acordarea Dimensionala a Glandei Pineale. Ascultarea ambelor Acordari una dupa alta, fara intrerupere (Acordarea Inimii urmata de Acordarea Glandei Pineale), este extrem de puternica. Insa, fiti constienti ca, daca ascultati mult timp aceste doua Acordari, e posibil sa simtiti ceea ce eu numesc detoxifiere psiho-spirituala, care este, in esenta, o curatare de formele mentale limitative, de emotiile negative si, in unele cazuri, o eliberare a amintirilor reprimate. Recent, am terminat de scris un articol despre purificarea psiho-spirituala, pe care l-am postat la sectiunea Articole de pe website-ul nostru. Este intitulat Detoxifierea psiho-spirituala: Ganduri si remarci. https://tomkenyon.com/psycho-spiritual-detoxification
Atat Acordarea Pineala, cat si Acordarea Inimii va sunt oferite gratuit, pe website-ul nostru (vezi mai jos linkurile), pentru a le asculta.
Gânduri finale
Doar timpul ne va spune daca suntem intr-adevar intr-un proces de inaltare planetara, asa cum cred Hathorii. In prezent, se vehiculeaza atat de mult „caca”, incat e greu sa discerni unde anume ne aflam, in cadrul procesului de inaltare, sau daca ne inaltam in vreun fel. Situatia noastra de pe Pamant imi aminteste de acea istorioara despre doi copii carora li se promisese un ponei. Intr-o buna zi, intrand in grajd, ei au dat cu ochii de un morman urias de balegar de cal. Si au strigat cu entuziasm: „Trebuie sa fie un ponei pe aici, pe undeva!”
Asadar, cu atata rahat care zboara primprejur, ar putea intr-adevar sa existe un ponei in culise, ca sa zic asa. Desigur, conform personalitatii mele molatice, ma astept ca el sa fie un magar. Dar, sa nu deviez in propriu-mi scepticism.
Va marturisesc ca pentru mine este o situatie neobisnuita sa fac channeling cu un grup de fiinte care par intotdeauna sa priveasca latura optimista a lucrurilor si sa sustina o viziune a maretiei omenesti pe care eu, ca fiinta umana, uneori nu o impartasesc.
Si totusi, stiu si eu ca, in mijlocul imensului haos si a negativitatii cu care ne confruntam cu totii, se petrec miracole. Insa majoritatea acestor miracole de gratie se produc in interiorul nostru si intre oameni. Si, in cele mai multe cazuri, ele nu sunt prezentate in acele maratoane manipulatoare si hipnotizatoare, numite stirile difuzate de mass-media oficiala.
Si mai stiu ca traim intr-un univers neobisnuit si magic, in care noi posibilitati inimaginabile pot aparea uneori sub forma unor realitati neprevazute, neasteptate. Iar ceea ce parea odata o realitate solida poate disparea rapid din campul radarului, devenind istorie.
In fine, eu cred ca o mare parte din ceea ce se intampla cu omenirea este pur si simplu intamplator si aleatoriu. Insa, o alta parte din ceea ce ni se intampla este in mod clar un rezultat direct al gandurilor si faptelor noastre, atat la nivel individual, cat si colectiv. Si acesta este locul in care imi mentin eu cea mai mare speranta in privinta noastra, in pofida scepticismului meu obosit si a permanentei manipulari extrem de plictisitoare la care suntem supusi cu totii, de catre stapanii nostri corporatisti, de guvernele, institutiile si religiile noastre.
Eu simt ca mult mai multi dintre noi, cei aflati pe aceasta planeta uimitoare, incep sa se trezeasca in moduri in care nu ar fi putut fi vreodata imaginate de catre Controlori. In ciuda tuturor resurselor lor vaste de a ne hipnotiza si controla prin frica, rautate si dezinformare, magia este in plina desfasurare.
Exista o masa de oameni dintre noi, ce creste exponential si care se trezeste in, oh, atat de multe feluri.
Unii dintre noi se trezesc la realitatea tulburatoare ca liderii nostri din economie si politica ne-au jefuit nestingheriti, ne-au privat de drepturile noastre omenesti si ne-au furat din pusculite ca sa-si potoleasca dorintele nestavilite de bani, ranguri si putere – chiar in detrimentul celor carora le-au jurat ca ii vor sluji.
Altii dintre noi se trezesc la realitatea socanta ca, doar cu unele exceptii, religiile noastre ne-au jefuit de aspiratiile noastre spirituale cele mai inalte. Si, printr-o ciudata ironie a sortii, multe dintre ele au devenit surse ale raului din lume – daca definim raul drept ceea ce creeaza suferinta in sau intre membrii familiei noastre umane. O privire rapida asupra istoriei si a actualei cresteri a fundamentalismului si intolerantei religioase ar fi mai mult decat suficienta pentru a clarifica acest lucru.
Pretutindeni in lume, un numar tot mai mare de oameni se trezesc si ei la realitatea ca facem parte din natura si ca nu suntem separati de ea. Iar pentru ei, disparitia unei specii nu este un lucru lipsit de importanta. Pentru acest grup, viata este o responsabilitate sacra, iar nevoia de a avea grija de Pamant si de vastul sau ecosistem este un adevar evident.
Altii dintre noi se trezesc din transa realitatii tridimensionale, realizand ca viata noastra si ceea ce suntem noi cu adevarat inseamna mult, cu mult mai mult decat ne face cultura noastra sa credem.
Iar acestea sunt doar cateva domenii in care noi, primatele umane, ne trezim.
Poate ca Hathorii au dreptate. Poate ca exista un val de energie evolutiva, care circula prin intreg spatiul. Si poate ca, dupa cum spun ei, ne aflam in mijlocul unui experiement grandios – evolutia constiintei in materie.
Insa, oricare ar putea fi motivele, mi se pare ca tot mai multi dintre noi aleg sa nu apese pe butoanele de oprire a alarmei de pe Ceasurile noastre Desteptatoare Cosmice. Si, in loc sa continue fara rost sa ramana inconstienti, tot mai multi dintre noi aleg actul radical, curajos si temerar de a se trezi din Marele Somn al Mayei (Iluziei) si din miasma civilizatiei noastre.
Ce se va intampla, atunci cand care cea mai mare parte a lumii se va trezi, e greu de prezis.
Tom Kenyon