Tom Kenyon
Arhiva Română

Detoxifierea psiho-spirituala: Ganduri si observatii

Tom Kenyon, M.A.

In decursul celor aproape treizeci de ani de experienta in munca de consiliere psihologica si phihoterapie, am observat numeroase forme de toxicitate mentala si emotionala, atat la clientii mei, cat si la mine insumi.

De asemenea, am observat cum se comporta corpul si mintea cu aceste toxine, cum apar si se manifesta ele si cum sunt transformate sau neutralizate, in timpul procesului de transformare.

In acest articol concis, as dori sa va impartasesc unele dintre aceste observatii, in speranta ca ele le-ar putea fi de folos acelora dintre voi care ati cunoscut acest gen de toxicitate in voi insiva si/sau acelora dintre voi care folosesc tehnici de transformare cu alte persoane.

In primul rand, haideti sa definim termenii la care facem referire. Cuvantul psiho-spiritual este un termen compus, derivat din doua cuvinte: psihologic si spiritual. Ideea generala de aici este ca exista un teritoriu in care aspectele psihologice se intalnesc cu cele spirituale. Iar in acest taram al mintii si emotiilor, materialul psihologic influenteaza experienta spirituala. Tot in acest taram, dimensiunile spirituale ale omului pot – si adesea o si fac – influenta aspectele psihologice.

Dati-mi voie sa va dau un exemplu despre cele spuse.

Dumnezeul Emmei

Cu multi ani in urma, mi-a fost trimisa o femeie care era depresiva. Sotul ei, in varsta de  patruzeci si ceva de ani, murise in urma cu noua luni, de o boala incurabila; odata cu disparitia lui, ea isi pierduse cel mai bun prieten si companion din viata ei. Mai mult de atat, fusese singura care il ingrijise in ultimii doi ani de boala. Odata cu moartea lui, isi pierduse orice interes fata de lume, simtindu-se tot mai izolata de grupul ei social de prieteni. Se afla clar intr-o perioada prelungita de doliu.

In timpul primei noastre intrevederi, am intrebat-o despre pasiunile si lucrurile care o interesau, ca sa vad ce parghii ar fi putut fi folosite ca sa o ajut. A mentionat in treacat ca fusese pasionata de gradinarit, dar ca renuntase sa o mai faca, din momentul in care a trebuit sa aiba grija de sotul ei.

Imi era clar faptul ca Emma (nu e numele ei real) traia acum o viata goala, provocata de incapacitatea ei de a nu se identifica cu nimic altceva decat cu femeia care isi ingrijise sotul. Si, pentru ca el nu mai exista in viata ei, nu mai stia cum sa o ia de la capat.

Aceasta era tema psihologica clasica si, ca terapeut, sarcina mea principala era sa o ajut sa gaseasca o cale de intoarcere in lumea relatiilor umane si a menirii personale.

Am ales sa o indrum pe Emma intr-o stare receptiva de atentie launtrica, folosind hipnoza medicala ericksoniana, care recurge la povesti metaforice, ca sa activeze potentialele latente de vindecare, existente in interiorul omului.

In momentul in care Emma a venit la mine sa o ajut, eram destul de familiarizat cu starile mentale generate de hipnoza ericksoniana, intrucat o folosesc in practica mea de aproape zece ani. Insa nu am fost pregatit pentru ceea ce a facut Emma cu metaforele pe care le-am creat.

De vreme ce se indeletnicise cu gradinaritul, am creat o poveste care se referea la situatia ei, folosind metafora despre o planta ce trebuia sadita intr-un alt ghiveci.

Unul dintre numeroasele aspecte frumoase ale hipnozei medicale ericksoniene este acela  ca mintea inconstienta recunoaste metaforele primare drept mesaje despre individ. Prin urmare, Emma a inteles mesajul implicit ca planta ce trebuia sadita intr-un alt ghiveci o reprezenta pe ea.

In aceasta poveste, o planta crescuse mai mare decat ghiveciul in care se afla si avea nevoie sa fie mutata intr-unul mai mare. Atunci cand planta a fost pusa intr-un ghiveci  mai mare, ea (planta) s-a aflat intr-o stare de soc, deoarece era foarte mult spatiu, cu care ea nu stia ce sa faca. I-am transmis apoi Emmei sugestia ca radacinile plantei incepusera sa se extinda in pamant – fara ca planta sa stie acest lucru – si ca aceste radacini incepusera sa absoarba toate substantele nutritive de care planta avea nevoie ca sa creasca – in mod automat, fara ca ea macar sa stie ce anume se intampla.

Prin intermediul acestei povesti deosebit de metaforice, am creat un teren fertil, de care sa se apropie inconstientul Emmei. Am fost convins ca ea va folosi metaforele drept mijloace de a crea noi resurse interne, care sa-i permita sa-si extinda radacinile in lume si, intr-un final, sa restabileasca contactele sociale (o sarcina psihologica foarte importanta). Dar nu mi-am imaginat deloc ca aceasta femeie depresiva, in varsta de peste 70 de ani, o va intelege dincolo de taramul personal, in taramul transpersonal.

Spre finalul povestii, Emma a inceput sa planga incetisor. Iar dupa aceea a inceput sa planga cu suspine. Dupa cateva minute – rastimp in care m-am oprit, ca sa ii ofer spatiul necesar pentru a-si simti pe deplin emotiile – suspinele Emmei s-au diminuat, incepand sa zambeasca. De fapt, chipul ei arata fericit.

Mi-am terminat povestea, care a fost in esenta o serie de mesaje ascunse, adresate mintii ei inconstiente, astfel ca Emma sa-si poata descoperi resursele interne – care  sa o scoata din starea de depresie – si sa gaseasca noi modalitati de a relationa cu lumea.

Apoi, in acest punct, am observat ca respiratia ei a devenit extrem de superficiala – semn ca procesa ceva, la un nivel foarte profund de constiinta.

Am ramas in tacere alaturi de Emma timp de cateva minute, pana cand si-a deschis ochii. A privit mai intai pe fereastra, la lumina Soarelui de dupa-amiaza, ce se revarsa in cabinetul meu. Apoi m-a privit, zambitoare.

Am intrebat-o ce se intamplase, iar ea mi-a descris cum devenise o planta si ca a inteles ca toate mesajele referitoare la planta erau mesaje despre ea. Spre sfarsitul povestii, s-a simtit luata de doua maini barbatesti si ridicata in cer. Doar in clipa in care a intrat in ceruri (in mod clar, percepandu-se ca o planta), si-a dat seama ca mainile erau ale lui Dumnezeu.

Dumnezeu i-a vorbit apoi la fel de clar cum ii vorbisem eu. El i-a spus ca facuse pentru sotul ei tot ce putuse sa faca si sa nu isi faca griji. Era foarte emotionata cand mi-a relatat aceasta parte a povestii, subliniind totodata ca acesta a fost momentul din timpul sedintei in care a inceput sa planga cu suspine.

Dupa care, a spus ea, Dumnezeu a coborat-o – ca planta – printre norii din cer si a pus-o cu fermitate in pamant.

Exista uneori clipe magice, in care un client reuseste sa inteleaga miezul unei probleme fundamentale; iar in acele clipe exista adesea senzatia ca, intr-un mod cumva magic, problema a fost deja rezolvata. Si este necesar doar un pic de timp, ca sa vezi cum va apare solutia in viata acelei persoane. Noi traiam una dintre acele clipe, iar Emma si eu ne-am zambit, simtind, cred eu, ca totul va fi in regula.

Am intrebat-o pe Emma, cu nonsalanta, daca imi putea impartasi despre cum i-a aparut imaginea lui Dumnezeu. Fara sa omita niciun amanunt, mi-a spus ca, de fapt, avea par alb si o barba lunga si alba. Si mi-a mai spus ca, atunci cand a pus-o El insusi inapoi in pamant, a stiut ca totul va fi bine.

I-am multumit Emmei ca mi-a impartasit experienta ei si am programat o noua intalnire, peste doua saptamani – doar ca sa vad cum mergeau lucrurile.

Dupa doua saptamani, Emma care a intrat in cabinetul meu abia mai semana cu femeia depresiva ce pasise prima oara pe acea usa.

Aceasta Emma era fericita si increzatoare in sine. Mi-a spus ca, imediat dupa sedinta, s-a dus la magazinul cu articole de gradinarit si si-a cumparat cateva ghivece noi, pentru plantele ei de acasa. De asemenea, si-a reluat legaturile cu vechii prieteni si m-a informat ca programul ei social era acum mult prea incarcat ca sa mai aiba timp sa ma revada – o afirmatie cu care, apropo, am fost total de acord.

Experienta traita de Emma in cabinetul meu a fost un exemplu minunat despre felul in care materialul psihologic poate fi influentat sau transformat de o experienta spirituala.

Dilema Emmei era o dilema comuna celor care ii ingrijesc pe cei dragi, pentru perioade lungi de timp, si pe care ii pierd, din cauza bolii. Pentru cel care „acorda ingrijire”, se produce adesea o pierdere a identitatii personale, iar neavand acest sentiment al identitatii de sine, exista un alt nivel de pierdere.

In cazul Emmei, unul dintre lucrurile pe care il consider interesant este ca rezolvarea depresiei ei a venit prin intermediul unei „fantezii” spontane. Iar aceasta „fantezie”, generata de mintea ei inconstienta, ca raspuns la o metafora ericksoniana, a condus-o la o experienta transpersonala clasica. Vreau sa spun prin asta ca ea a patruns intr-un taram al fiintei sale, ce a transcens personalitatea ei – o lume sublima, in care a simtit ca „mana lui Dumnezeu” a jucat un rol in eliberarea ei din dependenta emotionala de depresia ei.

As vrea sa explic in acest moment ce vreau sa spun prin „fantezia” Emmei. Experienta ei a avut loc in cabinetul meu, in contextul unei interventii psihologice. In acest gen de munca, experiente cum sunt cele ale Emmei sunt numite „fantezii”, deoarece se aseamana cu visul. In general vorbind, acest gen de „fantezii“ nu sunt considerate reale de  specialistii din domeniul sanatatii mentale, ci mai mult un fel de expresie mentala/emotionala a dorintei de implinire a psihicului. In mod oficial, efectiv nu stiu daca intalnirea Emmei cu Dumnezeu a fost o simpla „fantezie” sau mai degraba o interventie mistica, din partea Divinitatii insasi. Asta e materia prima a romanelor de mister, iar in cazul acesta, cine a intervenit?

Ca terapeut, obiectivul meu a fost pragmatic: sa o ajut pe Emma sa iasa din starea de depresie. Daca factorul responsabil de acest lucru a fost Dumnezeu insusi, atunci asa sa fie. Daca a fost o „fantezie” generata de mintea ei inconstienta, atunci asa sa fie.

Vreau sa spun un lucru. Atunci cand Emma era in starea de transa hipnotica profunda si se intalnea cu impresia ei despre Dumnezeu, in ce ma priveste, a existat in incapere o prezenta spirituala palpabila si un sentiment de gratie transcendenta. Nu pot spune care ar fi putut fi natura ei adevarata. Pot spune insa ca am fost profund miscat de simplitatea si de eleganta intalnirii Emmei cu versiunea ei despre Dumnezeu.

Mai este interesat si faptul ca Emma L-a perceput pe Dumnezeu ca pe un batran cu parul alb si barba lunga si alba. Oficial vorbind, am lucrat cu sute de oameni, din diferite medii culturale si religioase si, in mai toate cazurile, Divinitatea s-a manifestat potrivit asteptarilor si credintelor persoanei in cauza.

Oricare a fost natura esentiala a intalnirii Emmei cu Dumnezeu, aceasta a avut efecte profunde asupra ei. Dupa o singura sedinta, ea efectiv a pus capat depresiei si si-a schimbat comportamentul – de la izolare de sine, la angrenare in lume si in relatiile cu prietenii ei. Aceasta este o schimbare radicala, ce s-a produs deoarece natura spirituala sau transpersonala a Emmei i-a informat (sau influentat) natura psihologica.

In cazul Emmei, intalnirea cu taramurile transpersonale ale fiintei sale a declansat o degajare a libertatii personale.

Cu toate acestea, uneori, oamenii au alte tipuri de reactii la experientele transpersonale,  generate de starile modificate de perceptie. Astfel de reactii sunt foarte personale si, dupa cum am observat, variaza foarte mult de la o persoana la alta.

Acum cativa ani, am tinut o prelegere si o demonstratie de vindecare prin sunet, in cadrul unui congres important din Germania. Acea sedinta de vindecare a scos la lumina o serie de energii transformative si de tipare acustice distincte. In cadrul acelei prezentari a fost  fascinant faptul ca multi oameni aflati in sala s-au simtit inaltati sufleteste si inspirati de sunete, in timp ce cativa dintre cei prezenti au declarat ca aceleasi sunete le-au produs o senzatie de greata si iritare.

Relativitatea perceptiei

Cercetatorii din domeniul neurologiei au ajuns la concluzia ca creierul fiecarui om este diferit si unic. Cu siguranta ca exista structuri si functii comune, dar modul in care se interconecteaza si functioneaza aceste zone din creierul nostru difera foarte mult de la o persoana la alta. Asemenea fulgilor de nea, nu exista doua creiere identice.

Prin urmare, si perceptiile noastre despre lume sunt in mod cert personale. Doua persoane care asculta aceeasi piesa muzicala sau lucrare acustica pot lesne avea reactii diferite. Iar aceste reactii foarte personale se bazeaza pe modul in care creierul lor proceseaza sunetul, dar si pe sentimentul lor de identitate personala (bazat pe experienta de viata si pe credinta culturala).

Atunci cand vorbim despre sunet si muzica, toti avem gusturile noastre unice, insa lucrul la care ma refer aici este ceva mult mai puternic decat simpla preferinta. El are de-a face cu felul in care ne mentinem laolalta perceptiile asupra realitatii.

Pentru unii, conceptul ca noi ne cream perceptiile asupra realitatii ar putea fi un concept ciudat. Pentru mine insa, dat fiind ca am lucrat multi ani de zile cu starile modificate de constiinta, ideea este evidenta – doar daca privim dincolo de aparente.

Ganditi-va la perceptia voastra despre timp. Tehno-cultura noastra occidentala sustine parerea unanima ca timpul actioneaza independent de perceptia noastra. Si, desi acest lucru este adevarat pentru masurarea timpului (adica, timpul mecanic), nu acelasi lucru este valabil in cazul perceptiei personale asupra timpului (biologic si psihologic).

De exemplu, daca sunteti la o prelegere sau faceti ceva care va solicita total atentia, timpul „zboara”, cum se spune. Dar daca ceea ce faceti este plictisitor si nu va angreneaza mintea, atunci, timpul „se taraste”.

Mai exista o zona a experientei umane, in care perceptia timpului poate fi modificata in mod semnificativ – visele. In timpul visarii, creierul produce o multime de unde Teta si Delta, care sunt unde lente. Atunci cand apar aceste tipuri de unde lente, exista o tendinta ca atentia noastra focalizata sa se indrepte spre interior. Perceptia noastra asupra lumii exterioare si simtul spatiului si timpului se modifica, iar lumile launtrice ale perceptiei noastre tind sa devina mai pline de viata.

Visele pot fi extrem de neobisnuite, de irationale si ele modifica adeseori natura timpului perceput. De exemplu, ati putea vedea in vis un ceas. Iar acest ceas din vis ar putea incepe sa se comporte irational. Limbile lui s-ar putea roti in sens invers, indicand faptul ca visul va duce inapoi, in timp. Sau limbile s-ar putea invarti inainte, mai rapid decat in mod normal, indicand ca va deplasati in viitor. In „lumea reala”, o astfel de intamplare ne-ar face sa cautam cauza din care s-a defectat ceasul. In vise, insa, acest gen de ciudatenii este de obicei acceptat ca fiind natura realitatii din vis.

Daca meditati cu regularitate sau daca practicati vreo forma de atentie interioara, presupun ca e posibil sa fi intalnit o alta forma de perceptie modificata asupra timpului. Pentru cei care mediteaza, nu este ceva neobisnuit sa afirme ca, in perceptia lor, timpul trece mai repede, mai incet sau ca – in unele cazuri – se opreste de tot.

In mod interesant, perceptia de oprire a timpului este insotita ades de o incetare temporara a respiratiei. Pentru o clipa, persoana inceteaza sa respire. Iar in acest interval de liniste, se petrec frecvent tot felul de fenomene mentale neobisnuite si interesante. Yoghinii din toate traditiile importante descriu aceasta stare unica a corpului si a mintii, care in traditia yoghina hindusa este adeseori numita Samadhi.

Traditiile popoarelor indigene din lume vorbesc si ele despre oprirea timpului. Pentru ei, ea este o fereastra sau un portal prin care poti patrunde in alte lumi de interes. Iar una dintre aptitudinile samanice necesare in aceste traditii este capacitatea de a modifica la vointa timpul perceput.

Ca vindecator prin sunet, consider ca este fascinant faptul ca efectiv fiecare traditie samanica foloseste o forma oarecare de sunet, ca mijloc de a deschide poarta spre celelalte lumi. Cel mai intalnit instrument este, de buna seama, toba samanica. Dar pot fi folosite si alte instrumente, pentru a modifica timpul perceput, in ritualurile samanice.

Capacitatea sunetului de a modifica perceptia – in special perceptia noastra asupra timpului si spatiului – este legata chiar de neuro-fiziologia creierului  nostru.

Studiile au aratat cu claritate ca, atunci cand sunetul sau muzica pura – fara cuvinte – sunt procesate de creier, exista o tendinta de diminuare temporara – sau chiar o suspendare – a functiilor emisferei stangi – cum ar fi logica, limbajul si succesiunea in timp. In acelasi timp, functiile emisferei drepte – cum ar fi perceptia spatiului, inovatia si paradoxul – sunt amplificate. Dintr-o perspectiva strict neuro-fiziologica, acest lucru explica cum si de ce sunt generate experientele neobisnuite, de anumite tipuri de sunete – cum ar fi genurile de sunet catalitic pe care le creez in atelierele mele de lucru si muzica psihoacustica pe care o inregistrez.

Aici, in taramul activitatii emisferei cerebrale drepte – un loc din constiinta pe care eu il numesc taramul Woo-woo – lucrurile devin foarte interesante. O parte dintre ele au de-a face cu faptul ca, atunci cand partea dreapta a neo-cortexului chiar incepe sa functioneze, perceptia se schimba, multe persoane relatand despre modificari in perceperea timpului si spatiului.

Unele persoane se simt bine si chiar se bucura de modificarea perceptiilor despre timp si spatiu; alte persoane sunt intimidate de ele. Este foarte probabil ca deosebirile dintre aceste reactii opuse sa aiba legatura cu diferentele de procesare cerebrala si de mentalitate personala.

Modificarea perceperii timpului si spatiului

Imi amintesc de un atelier de lucru de acum cativa ani, in care am predat o tehnica de meditatie yoghina, care modifica in mod spectaculos perceptia despre timp si spatiu. Pe la mijlocul instruirii, o participanta s-a plans ca percepea prea mult spatiu. De fapt, ea simtea spatiul dintre atomii care ii alcatuiau corpul, fiind extrem de derutata de aceasta senzatie. Acest lucru mi-a semnalat ca ea simtea activitatea intensa a emisferei drepte si, desi ceilalti participanti se bucurau la culme de senzatia lor de spatialitate, ea era intimidata de acea senzatie.

Ea a mai declarat ca simtea un gust metalic in gura – un fenomen ciudat, pe care altii, inclusiv eu, il simt uneori, in timpul unor stari de modificare intensa a constiintei. Eu unul il consider un gen de detoxifiere – subiect pe care il voi aborda imediat. Sa revenim deocamdata la cursanta care simtea prea mult spatiu.

Logic vorbind, acestei persoane i-a fost absolut imposibil sa vada sau sa simta spatiul dintre atomii corpului ei. Simtul vederii noastre nu are capacitatea de a vedea lucruri atat de minuscule cum sunt atomii si, cu atat mai putin, spatiul dintre ei. Iar simtul nostru kinestezic sau tactil nu poate semnala nici el lucruri atat de mici.

In cunoasterea yoghina insa, constiinta poate percepe imediat astfel de lucruri, in timpul anumitor tipuri de stari meditative (adica, in timpul unei activitati intense a emisferei drepte).

Aceasta persoana era intimidata de modificarea perceptiei despre spatiul din corpul ei. Acest lucru i-a tulburat simtul realitatii cu care era familiarizata si, in loc sa fie amuzata de aceasta modificare sau sa o exploreze, era inspaimantata de intreaga experienta. Starea ei de disconfort era atat de mare incat, in cele din urma, am ajutat-o sa paraseasca Taramul Woo-woo si sa revina la „realitatea” cu care era obisnuita. Odata revenita la „normalitate”, senzatia de spatialitate si starea de neliniste i-au disparut. Cum am reusit sa realizez aceasta actiune neurologica? Pur si simplu am pus-o sa vorbeasca despre ceea ce se intampla. In procesul descrierii experientei ei, a inceput sa fie angrenata emisfera cerebrala stanga si, pe masura ce a facut acest lucru, s-a redus activitatea din emisfera dreapta – incheindu-se astfel scurta ei vizita in Taramul Woo-woo.

Istoria personala si toxicitatea emotionala

Pe langa reactiile noastre individuale si unice la modificarile de percepere a timpului si spatiului, exista un alt element important in detoxifierea psiho-spirituala – istoria personala si toxicitatea emotionala.

Una dintre experientele mele personale cu toxicitatea emotionala, din timpul starilor modificate, s-a produs cu multi ani in urma, pe cand participam la o serie de sedinte de respiratie, cu un terapeut. In timpul uneia dintre primele mele sedinte, am fost inundat de senzatia unei lumini albe stralucitoare si de un sentiment profund de iubire neconditionata; dupa care, din senin, m-am izbit de un zid de amintiri reprimate si adanc ingropate.

Un minut respiram dupa un anumit tipar de respiratie, iar in minutul urmator eram plecat din incapere, prins in spirala zbuciumului emotional. Mintea mi-a fost catapultata in trecut, intr-o serie de amintiri timpurii, si m-am simtit dintr-odata destul de rau. Respiratia imi mirosea urat si aveam un gust amar in gura.

In timp ce instructorul meu de respiratie ma ghida prin aceasta incurcatura complicata de trairi – atat emotionale, cat si fizice – am avut brusc o nalucire mentala ciudata, cum ca o versiune de-a mea statea langa mine si vomita. Aceasta experienta vie si ciudata a durat cateva minute, iar apoi, cand dublura mea si-a golit in intregime stomacul, suferinta fizica pe care o simtisem a trecut subit.

De atunci, am remarcat ca persoanele cuprinse de amintiri emotionale dureroase – descoperite in timpul terapiei sau a unei alte experiente transformative puternice – au uneori impulsul de a vomita, iar alteori chiar fac acest lucru.

Oamenii relateaza ca simt uneori in gura un gust amar sau metalic si/sau un miros neplacut – atunci cand elibereaza emotii reprimate. Eu presupun ca emotiile negative sunt cumva transpuse intr-un gen de energie subtila, care are proprietati toxice. Iar aceste toxine energetice pot fi uneori mirosite si/sau gustate. Dupa parerea mea, daca astfel de energii sunt mentinute prea mult timp in tesuturi, ele ar putea avea efecte distrugatoare asupra sanatatii celulelor.

Ipoteza

Va rog sa retineti ca ceea ce urmeaza reprezinta o ipoteza personala de lucru, bazata pe treizeci de ani de examinare personala si clinica. Dar, ca sa fie limpede, este doar o opinie personala, care ar putea sau nu ar putea sa se dovedeasca a fi exacta. In orice caz, acest tip de harta mentala m-a ajutat enorm atunci cand m-am confruntat cu multitudinea de fenomene neobisnuite, ce apar adesea in preajma starilor modificate de constiinta.

Cei patru Tigri

As vrea sa postulez aici ca exista patru elemente (cei Patru Tigri) responsabile de ceea ce eu numesc detoxifiere psiho-spirituala. Numesc aceste elemente Tigri, deoarece atunci cand sunt stimulate toate cele patru elemente, ele pot crea o forta cu care trebuie luptat, asemenea Tigrilor din salbaticie.

Ne-am referit deja la doua dintre ele: 1) modificarea perceperii timpului si spatiului si 2) istoria personala si toxicitatea emotionala. Celelalte elemente din cvartetul nostru sunt doua tipuri diferite de canale de energie subtila din corp. Primul sistem de canale, numite meridiane, a fost descris de taoistii din China antica, fiind folosit pana in zilele noastre de acupuncturisti. Al doilea sistem de canale energetice, numite nadis-uri, este cunoscut si folosit de yoghinii avansati, pentru influentarea constiintei in sine.

Meridianele

Primul meu contact cu ideea de meridiane a avut loc pe cand lucram la cercetarea creierului, sub patronajul lui Acoustic Brain Research / Cercetarea Acustica a Creierului, pe care l-am fondat in 1983, ca sa dovedesc stiintific efectele sunetului si muzicii asupra procesarii cerebrale.

Acest interes pentru efectele sunetului si muzicii s-a nascut din activitatea mea ca psihoterapeut – si anume ca sunetul si muzica ar putea intensifica si accelera procesul psihoterapeutic. Ideea aceasta m-a obligat sa inteleg mai bine procesele creier/minte implicate, dat fiind ca asta se intampla la inceputul anilor 1980, cand se stiau foarte putine lucruri despre acest fenomen. Intrucat nici eu nu eram specialist in cercetarea creierului, mi-am reunit fortele cu diferiti cercetatori din domeniul bio-comportamental, care erau la fel de intrigati de ideea ca sunetul si muzica ar putea fi folosite ca sa  schimbe starea creierului si sa modifice perceptia.

Aceasta a fost perioada in care am dezvoltat o forma unica de tehnologie psihoacustica, iar acest lucru a necesitat sute de ore de ascultare a diferitelor tipare acustice, pentru a dovedi efectele pe care le au asupra creierului – fiind in special masurate prin intermediul cartarii topografice cerebrale EEG (electroencefalograma).

Dupa multe ore de ascultare a tiparelor acustice ce modifica starea mentala, unul dintre efectele cele mai ciudate – observate la mine insumi – a fost acela ca lobii urechii mi se iritau uneori destul de mult – de fapt, atat de mult, incat uneori imi era greu sa continui sa port casti, pana cand senzatia nu disparea.

Rezulta ca meridianele de acupunctura pentru multe organe vitale ale corpului trec prin lobii urechii. Iar dupa cate s-ar parea, anumite tipuri de sunet pot stimula aceste meridiane si, prin urmare, organele cu care sunt conectate. Mai este posibil ca anumite sunete pot influenta sistemul de meridiane, direct in corp – dupa cum considera unii practicanti taoisti.

Eu personal sunt de parere ca, in timpul unei sedinte de vindecare prin sunet si/sau al unei experiente transformatoare, anumite tipuri de sunet pot, intr-adevar, fie sa stimuleze, fie sa sedeze activitatea meridianelor. Si nu este un lucru neobisnuit ca oamenii sa relateze despre senzatii fizice distincte, in diferite organe, aparute in timpul unei munci intense cu sunetul sau al unei lucrari de transformare, in general.

O alta constatare de-a mea (impartasita de multi acupuncturisti) a fost aceea ca emotiile reprimate sunt uneori „stocate energetic” in organele fizice ale corpului. Astfel, furia, de pilda, e stocata uneori in ficat, frica e stocata in rinichi, iar tristetea in plamani si inima.

In timpul experientelor transformatoare intense, organele corpului se pot elibera de aceste energii stocate (si de amintirile lor aferente), descarcandu-le in sistemul corp/minte.

Al patrulea Tigru

Dupa parerea mea, mai exista un aspect care joaca uneori un rol in purificarea psiho-spirituala, iar acesta este sistemul subtil al nadis-urilor. Desi aproape necunoscute in Occident – cu exceptia practicantilor de yoga hindusa si budista – sistemul de nadis-uri este conectat cu toate chakrele importante din corp. Atunci cand sunt activate, ele pot starni tot felul de efecte neobisnuite.

Acum cativa ani, ma aflam in Kathmandu, Nepal, si am trecut printr-o Initiere in Powa – o tehnica de meditatie tibetana, care il instruieste pe practicant sa treaca in mod constient prin procesul mortii si sa-si determine, intr-un fel,  conditiile reincarnarii viitoare. Cel care ma initia era un Maestru Powa tibetan, care traise multi ani ca un pustnic, in Tibet. Nu stia niciun cuvant in engleza, iar eu stiam doar cateva cuvinte din tibetana. Un prieten de-al meu, calugar, ne-a servit ca translator.

Desi nu intelegeam ce spunea Maestrul Powa – pana cand cuvintele lui imi erau traduse de prietenul meu – am putut simti ca prin mine circulau fluxuri intense de energie subtila, in timp ce Maestrul recita textele stravechi.

La un moment dat, spre finalul Initierii, am simtit o infuzie clara de lumina alba si pura, circuland prin toate chakrele mele si in reteaua de nadis-uri.

Dupa ce s-a incheiat Initierea, prietenul meu mi-a tradus ultimele instructiuni ale Maestrului, care spuneau ca a fost o Initiere puternica si ca s-ar putea sa trec printr-o purificare fizica.

Am plecat de la locul Initierii si m-am intors in camera de hotel, ca sa fac din nou meditatia, astfel incat sa-mi pot aminti etapele. Am uitat de ultimele cuvinte ale Maestrului, am facut un dus si m-am bagat in pat. M-am trezit in toiul noptii, simtindu-ma extrem de bolnav. In loc de curgerea luminii stralucitoare prin nadis-uri, am simtit raspandindu-se prin mine o energie fluida, mocirloasa si neplacuta. Imi era greata si ma durea ingrozitor capul. M-am gandit ca poate contractasem o gripa sau mancasem ceva stricat. Indispozitia mea a durat cam opt ore, dupa care s-a potolit treptat. Abia atunci mi-am amintit cuvintele de despartire ale Maestrului.

Aceasta a fost o reactie clasica de purificare sau detoxifiere psiho-spirituala, provocata de intensitatea luminozitatii ce fusese canalizata in mine, de Maestrul Powa si linia sa genealogica.

Avusesem si alte reactii similare de purificare – dupa intalniri spirituale intense – asa ca, pentru mine, acest incident ciudat este logic.

Atunci cand Maestrul Powa a citit textele stravechi, mai intai de toate, el a invocat linia genealogica spirituala vie, din care facea parte. Aceasta linie energetica detine forta si putere spirituala, iar el le-a dirijat spre mine. Experienta mea subiectiva a fost o infuzie de luminozitate in nadis-urile mele. Am fost foarte exuberant, simtind atat de multa lumina in interiorul meu.

In momentul in care textul a trecut la instructiuni despre metoda propriu-zisa Powa, lumina din mine s-a transformat intr-o lumina alba si pura – o forma de luminozitate ce reprezinta o comoara de pret pentru budistii tibetani. Atunci cand apare lumina alba si pura, ea este un semn clar (in traditia budismului tibetan) ca persoana a patruns in insasi constiinta pura (bodhicitta). La simtirea acestei lumini, am intrat intr-o stare de beatitudine.

In timp ce eram in aceasta stare de beatitudine, nu am retinut deloc ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat Maestrul, prin care imi spunea ca s-ar putea sa apara o detoxifiere fizica.

La cateva ore dupa Initiere, cand m-am trezit din somn, nadis-urile mele nu mai erau luminoase. Erau pline de namol, de negativitate nedigerata, de conflictele mele ne-rezolvate, de obstacole si mizerii. Eram pana in gat in propriul meu „caca” (rahat).

Ca sa folosesc o metafora folosita des, pentru a descrie procese similare, apele constiintei mele fusesera tulburate, iar noroiul de pe fund ajunsese la  suprafata.

Tratarea detoxifierii psiho-spirituale

Principiul de baza pe care il aplic cand am de-a face cu purificarea psiho-spirituala este unul pragmatic.

In primul rand, atunci cand este agitat „caca” unei persoane, consider ca e util sa aranjam lucrurile care ne apar, in contextul potrivit. Desi ar putea fi greu sa te ocupi de material si de senzatii, in ultima instanta, este bine ca amintirile reprimate, emotiile si/sau toxinele sa fie curatate din sistemul corp/minte.

O chestiune importanta, aici, e bazata pe zona de confort a persoanei – zona ce difera de la om la om.

In general vorbind, cu cateva exceptii, daca o reactie de purificare este provocata de un catalizator transformator, intr-un final, reactia se va rezolva singura. Prin aceasta, vreau sa spun ca, atunci cand reactia isi urmeaza cursul, isi va micsora ea singura intensitatea. Arta de a gestiona purificarea psiho-spirituala consta in gasirea unei modalitati de a lasa senzatiile si experienta sa fie pur si simplu – fara a incerca sa schimbam continutul sau sa il facem mai acceptabil.

Atunci cand am intrat in acea reactie de purificare intensa, din Kathmandu (in urma unei puternice Initieri Powa), a trebuit pur si simplu sa las sa fie in regula faptul ca ma simteam ca naiba. Si a trebuit sa accept faptul ca nu am avut energia sa ma dau jos din pat si sa vizitez Bodinath pentru o ultima oara, inainte de zborul meu programat – cu toate ca este unul dintre cele mai sacre locuri pentru budistii tibetani.

Si este adevarat ca, dupa vreo opt ore de greata intensa si alte patru ore de stare generala proasta, totul s-a rezolvat de la sine.

Daca puteti gasi o cale de a-i permite reactiei de purificare (detoxifierii) sa-si urmeze cursul, o veti rezolva in cel mai eficient mod.

Considerente medicale

In general, atunci cand aveti de-a face cu detoxifierea psiho-spirituala, consider ca este important sa deosebiti orice senzatii de disconfort fizic, de ceea ce ar putea fi o problema de sanatate. Motivul de a face acest lucru este ca unele din chestiile fizice ce apar in timpul reactiilor de purificare pot efectiv imita probleme medicale.

De obicei, reactiile de purificare nu implica dureri acute. Daca exista durere fizica, este vital sa aflati daca este o problema medicala sau nu. Daca durerea este intensa si persistenta, va sugerez sa solicitati ingrijire medicala. Cum spune zicala, mai bine in siguranta, decat sa-ti para rau. Atunci cand solicitati asistenta medicala pentru reactiile de purificare psiho-spirituala, va sugerez sa fiti discreti.

Daca aveti febra mare (39°C sau mai mult ), masurata cu termometrul si nu doar estimata de voi, ar trebui sa consultati un medic. Spun acest lucru deoarece oamenii devin uneori foarte fiebinti, atunci cand energia subtila se misca prin nadis-uri. Ei pot chiar sa transpire din cauza a ceea ce yoghinii numesc caldura psihica. Acest gen de caldura este un rezultat al reactiei de purificare – in general insa, ea nu duce la cresterea temperaturii corpului si rareori sau niciodata la temperaturi de peste 39°C.

Daca aveti stari de greata, insotite de dureri la nivelul organelor interne, e posibil sau nu sa aveti o problema de sanatate. Daca simptomele sunt insotite de febra (din nou, masurata cu termometrul), s-ar putea ca intr-adevar sa aveti de-a face cu un virus sau cu o infectie. Dar daca nu aveti febra, e posibil sa fie doar o reactie intensa de purificare. Daca sunt prezente atat starea de voma, cat si febra, recurgeti categoric la ingrijire medicala.

Rezumat

Atunci cand ne confruntam cu detoxifierea psiho-spirituala sau cu o reactie de purificare, in general, consider ca unul dintre cele mai importante lucruri ce trebuie avut in vedere este sa o acceptam ca fiind normala, chiar daca e neobisnuita.

Folositi bunul simt, atunci cand aveti de-a face cu reactii de purificare. Asigurati-va ca nu e vorba de o problema de sanatate si gasiti o modalitate de a fi pur si simplu cu experienta, pana se rezolva singura.

Atunci cand sunteti cuprinsi de o reactie puternica de purificare, intelegeti ca sistemul vostru corp/minte se straduie sa se curate de negativitate. Corpul vostru are propria-i intelepciune si inteligenta innascuta in aceste zone. Aveti incredere in el.